România nu va mai avea trenuri directe spre Viena până la jumătatea lui noiembrie

by Andreea Radu

Între 27 octombrie și 17 noiembrie nu vor mai fi trenuri directe spre Viena, din cauza unor lucrări ample din Ungaria. Din România există două trenuri directe spre Viena: Dacia, București – Arad – Viena și un tren direct Cluj – Budapesta – Viena. În ultima perioadă, în cazul unei întârzieri mai mari de o oră, compania MAV limitează la Budapesta traseul trenului 346 operat de CFR Călători. Pasagerii, inclusiv cei de la vagoanele de dormit sau cușetă, sunt dați jos și obligați să ia un alt tren pentru a-și continua călătoria până în capitala austriacă.
Pentru că sunt lucrări pe Deva – Arad, trenul Dacia circulă în această perioadă pe o rută ocolită, prin Cluj și Oradea și acumulează zilnic întârzieri (și) în România. Spre exemplu, trenul a ajuns marți cu 110 minute întârziere la București. Se adaugă în general întârzieri pe Brașov – Sighișoara, dar și în zona Teiuș – Coșlariu.
Pentru că stă mult la vamă și pentru că sunt multe porțiuni lente, trenul Viena – București – via Episcopia Bihor – Cluj – face peste 21 de ore, circulând pe această rută mai lungă de 1.150 km. Pentru trei săptămâni ungurii vor închide circulația pe magistrala principală spre Viena, astfel că trenuri românești cu destinația Austria vor fi limitate la Budapesta, iar de acolo vor lua autobuze.
De la Budapesta la Viena sunt 272 km, iar cele mai rapide trenuri fac două ore și 37 de minute, cu 3-4 opriri, cea mai rapidă porțiune fiind pe teritoriu austriac: medie 120 km/h. Este mare nevoie de reparații în Ungaria, iar mai multe porțiuni vor fi închise.

Ce spune CFR Călători despre închiderea circulației pe Budapesta – Viena

Urmare ultimelor avizări primite de la administrația feroviară ungară MAV Start, în perioada 27 octombrie – 17 noiembrie 2023, circulația feroviară între Budapesta – Viena va fi închisă din cauza lucrărilor la linia ferată Budapesta – Tatabánya, intervenind modificări semnificative, astfel:
Pentru a prinde conexiunea din Budapesta la trenul internațional IR 143 Viena – Budapesta – Cluj Napoca, pasagerii sunt rugați să aibă în vedere plecarea din stația Viena cu 2 ore mai devreme. Pasagerii trenului IR 146 Cluj Napoca – Budapesta – Viena, care au ca destinație finală stația Viena, vor avea în vedere că vor sosi cu 2 ore mai târziu.
Trenul internațional Dacia 12348 (346) /12347 (347) București Nord – Budapesta – Viena și retur, va fi limitat la stația Budapest Keleti și tot de acolo va pleca spre România. Pentru a prinde conexiunea din Budapesta la trenul internațional Dacia 12347, pasagerii care călătoresc dinspre Viena sunt rugați să aibă în vedere plecarea din stația Viena cu două ore mai devreme.
Pentru călătoriile cu trenurile internaționale Dacia IR 12348/12347 și Transilvania IR 146/143, în perioada 27 octombrie – 17 noiembrie 2023, posesorii de legitimații internaționale, inclusiv rezervări de locuri, pot beneficia de rezervările efectuate până la/ de la stația Budapesta Keleti. Legitimația de călătorie este însă valabilă până la destinația finală înscrisă pe bilet pentru continuarea călătoriei cu celelalte trenuri aflate în circulație, cu metroul pentru transfer între Budapesta Keleti – Budapesta Kelenfold și transbordare cu mijloace auto între Budapesta Kelenfold – Tatabanya și retur.
Pentru pasagerii care călătoresc spre/dinspre Viena, administrația feroviară ungară MAV Start, intenționează să realizeze servicii de transport cu mijloace auto și între stațiile Szolnok -Tatabánya și retur, acestea ocolind Budapesta, fără a opri în capitală. Referitor la materializarea acestei intenții de către partenerul maghiar, vom reveni cu informații, imediat ce ne vor fi transmise.

Facebook Comments