România, în Top 10 al statelor considerate „ostile” de propaganda rusă

România, în Top 10 al statelor considerate „ostile” de propaganda rusă
România se află pe locul 8 într-un clasament publicat de cotidianul rus Vzglyad, publicație apropiată de Kremlin, care ierarhizează statele considerate cele mai „ostile” Rusiei în funcție de sprijinul militar și financiar acordat Ucrainei.
Clasamentul este prezentat într-o analiză intitulată „Europa a învățat să amenințe și fără SUA” și este actualizat lunar. Potrivit autorilor, punctajele sunt stabilite în funcție de contractele pentru echipamente destinate apărării Ucrainei și de fondurile alocate de fiecare stat pentru sprijinirea Kievului.
În ediția din această lună, România își menține poziția a opta, cu 60 de puncte, la egalitate cu Canada și Țările de Jos.
În fruntea clasamentului realizat de publicația rusă se află Germania și Letonia, fiecare cu câte 90 de puncte, urmate de Marea Britanie și Estonia, cu 85 de puncte. Franța ocupă următoarea poziție, cu 80 de puncte, iar Polonia, Finlanda, Cehia și Suedia sunt cotate cu câte 75 de puncte.
Lituania este clasată cu 70 de puncte, în timp ce Belgia, Danemarca, Spania, Italia și Statele Unite au câte 65 de puncte. România, Canada și Țările de Jos împart locul următor, cu 60 de puncte, fiind urmate de Grecia, Bulgaria, Luxemburg, Slovenia și Croația.
În analiza publicată, autorii susțin că statele europene și-au intensificat implicarea în sprijinirea Ucrainei, în contextul în care Statele Unite și-ar fi redus atenția asupra Europei, concentrându-se mai mult asupra Orientului Mijlociu și regiunii Asia-Pacific.
Totodată, publicația afirmă că Europa ar fi trecut de la sprijinul politic acordat Ucrainei la măsuri de consolidare militară și logistică, interpretate drept pregătiri pentru o posibilă confruntare cu Rusia.
Clasamentul reflectă poziția și mesajele promovate de presa apropiată Kremlinului și nu reprezintă o evaluare oficială a autorităților ruse. Ierarhia are la bază interpretarea publicației asupra nivelului de sprijin oferit de statele occidentale Ucrainei în contextul războiului declanșat de Rusia în februarie 2022.