România continuă să piardă din populație. Numărul deceselor, de 1,6 ori mai mare decât cel al nașterilor

România continuă să piardă din populație. Numărul deceselor, de 1,6 ori mai mare decât cel al nașterilor
Sporul natural al populației României s-a menținut negativ și în luna iunie 2026. Numărul persoanelor decedate l-a depășit cu 7.247 pe cel al copiilor născuți-vii, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
În luna iunie au fost înregistrate certificatele de naștere pentru 11.792 de copii, cu 1.348 mai mulți decât în luna mai. Creșterea de la o lună la alta a fost de 12,9%.
În același interval au fost înregistrate 19.039 de decese, dintre care 10.032 în rândul bărbaților și 9.007 în rândul femeilor. Numărul total al deceselor a fost cu 214, respectiv cu 1,1%, mai mare decât în luna mai. Astfel, în iunie, numărul deceselor a fost de 1,6 ori mai mare decât cel al nașterilor.
Cele mai multe decese, respectiv 7.873, au fost înregistrate în rândul persoanelor cu vârsta de cel puțin 80 de ani. Acestea au reprezentat 41,4% din total. Alte 5.384 de decese au fost înregistrate la grupa de vârstă 70–79 de ani, iar 2.962 la persoanele cu vârste cuprinse între 60 și 69 de ani.
Cele mai puține decese s-au înregistrat la grupele de vârstă 0–4 ani, cu 50 de cazuri, 5–19 ani, cu 63 de cazuri, și 20–29 de ani, cu 71 de cazuri.
În cazul copiilor cu vârsta sub un an au fost înregistrate 39 de decese, cu 12 mai puține decât în luna mai 2026 și cu 21 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Comparativ cu luna iunie 2025, numărul copiilor născuți-vii a scăzut cu 950, respectiv cu 7,5%. În același timp, numărul deceselor a crescut cu 293, echivalentul unui avans de 1,6%. Sporul natural negativ s-a accentuat astfel de la minus 6.004 persoane în iunie 2025 la minus 7.247 de persoane în iunie 2026.
În mediul urban au fost înregistrate 9.644 de decese, iar în mediul rural, 9.395. Comparativ cu iunie 2025, numărul deceselor a crescut cu 4,7% în orașe și a scăzut cu 1,5% în mediul rural.
Datele INS mai arată că, în luna iunie 2026, la oficiile de stare civilă au fost înregistrate 8.777 de căsătorii. În aceeași perioadă au fost pronunțate sau încheiate, prin instanțe, proceduri administrative ori notariale, 2.374 de divorțuri.