România, campioană în UE la creșterea bugetului gospodăriilor alocat comunicațiilor

by Cristian Dobre

Gospodăriile din Uniunea Europeană au cheltuit anul trecut peste 200 miliarde euro (echivalentul a 1,3% din PIB-ul Uniunii Europene) pentru ‘comunicaţii’ (servicii poştale şi servicii şi echipamente de telefonie şi telefax), ceea ce reprezintă 2,3% din cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor, arată datele publicate marţi de Eurostat.

În rândul statelor membre, pe primele locuri în UE după ponderea cheltuielilor pentru comunicaţii în cheltuielile totale de consum sunt gospodăriile din Bulgaria (4,8%), Grecia (4,4%) şi România (4,1%). La polul opus, gospodăriile care alocă cel mai mic procent din cheltuielile lor totale de consum pentru comunicaţii sunt cele din Luxemburg (1,3%), Marea Britanie (1,6%), Danemarca şi Austria (ambele cu 1,9%).

Pe parcursul ultimului deceniu, 2008-2018, comunicaţiile au fost domeniul care a înregistrat cea mai semnificativă scădere a cheltuielilor, în UE. Dacă în 2008 gospodăriile din UE alocau, în medie, 2,8% din totalul cheltuielilor de consum pentru comunicaţii, în 2018 ponderea lor a scăzut la 2,3%, ceea ce reprezintă un declin de 0,5 puncte procentuale.

Între 2008 şi 2018 ponderea cheltuielilor alocate comunicaţiilor în totalul cheltuielilor de consum a scăzut în majoritatea statelor membre UE, cu excepţia a patru ţări unde au crescut, cel mai mare avans fiind înregistrat în România, de la 2,1% în 2008 până la 4,1% în 2018, adică o salt de două puncte procentuale.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments