ROMANIA ARE 683 DE KM DE AUTOSTRADA. ANUL TRECUT, RETEAUA DE AUTOSTRAZI A CRESCUT CU DOAR 39 DE KM

by Paula Craciun

Anul 2014 ne-a adus în plus doar 39 de kilometri de autostradă, conform raportului privind infrastructura din România publicat astăzi de Institutul Naţional de Statistică. Reţeaua de autostrăzi din ţara noastră a ajuns la un total de 683 de kilometri. CNADNR declarase că a deschis 50 de kilometri de autostradă anul trecut (22 de kilometri între Orăştie şi Sibiu, respectiv 28 de kilometri între Nădlac şi Arad), mai puţin de jumătate faţă de nivelul din 2013.

La finalul anului 2014, drumurile publice totalizau 85.362 km, din care 17.272 km (20,2%) drumuri naţionale, 35.505 km (41,6%) drumuri judeţene şi 32.585 km (38,2%), drumuri comunale.

Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, în structura reţelei de drumuri publice s-au înregistrat: 30.240 km (35,4%) drumuri modernizate (în proporţie de 90,5% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 22.088 km (25,9%) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 33.034 km (38,7%) drumuri pietruite şi de pământ.

Mai mult de jumătate din drumurile din România, cu durata de serviciu depăşită

În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 44,4% din lungimea drumurilor modernizate şi 52% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

Din totalul drumurilor naţionale, 6.194 km (35,9%) erau drumuri europene, 683 km (cu 6,1% mai mult decât în anul 2013, respectiv 39 km) însumau autostrăzile, 276 km (1,6%) reprezintă drumuri cu 3 benzi de circulaţie, 1.673 km (9,7%) drumuri cu 4 benzi de circulaţie şi 22 km (0,1%)drumuri cu 6 benzi de circulaţie.

Drumurile judeţene, erau, în proporţie de 44,2%, drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere, iar drumurile comunale, erau în proporţie de 46,3% drumuri pietruite.

Doar 37% din calea ferată este electrificată

La sfârşitul anului trecut, liniile de cale ferată de folosinţă publică, în exploatare însumau 10.777 km, din care 10638 km (98,7%) linii cu ecartament normal, 5 km linii cu ecartament îngust şi 134 km (1,3%) linii cu ecartament larg.

Densitatea liniilor la 1.000 km pătraţi teritoriu a fost de 45,2‰. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat, în ordine, în regiunea Bucureşti-Ilfov (153,2‰), regiunea Vest (58,9‰), regiunea Sud Est (48,9‰) şi regiunea Nord Vest (48,8‰).

La sfârşitul anului 2014, lungimea liniilor de cale ferată în exploatare electrificate era de 4.029 km reprezentând 37,4% din reţeaua de cale ferată în exploatare.

Sursa: capital.ro

Facebook Comments