România ar putea fi atacată „din greșeală“ de Rusia

by Adrian Pavel

SAINT PETERSBURG, RUSSIA – MARCH 16: (RUSSIA OUT) Russian President Vladimir Putin gestures during his meeting with health workers at the Almazov Medical National Research Centre on March 16, 2018 in Saint Petersburg, Russia. The 2018 Russian Presidential Elections will take place on March 18. (Photo by Mikhail Svetlov/Getty Images)

Cele mai probabile sisteme antiaeriene care ar putea fi desfăşurate de SUA sunt Patriot şi THAAD (Terminal High Altitude Area Defense), care au fost folosite cu succes în Orientul Mijlociu împotriva rachetelor balistice.

SUA examinează o posibilă furnizare de sisteme antiaeriene aliaţilor NATO din estul Europei, în contextul temerilor că Rusia ar putea lua în considerare raiduri cu rachete sau cu avioane de atac asupra flancului estic al NATO, afirmă un oficial de la Washington citat luni de postul CNN.

”SUA iau în considerare o serie de capabilităţi”, afirmă oficialul, neprecizat de CNN.

Încă nu există un plan precis, adaugă acesta, dar ideea are la bază temerea că rachete sau avioane ruse ar putea ataca deliberat ţinte în interiorul teritoriului NATO dacă preşedintele rus, Vladimir Putin, decide că anumite ţări reprezintă un risc pentru invazia rusă în Ucraina din cauza sprijinului acordat acesteia din urmă.

De asemenea, dată fiind proximitatea spaţiului aerian, o altă preocupare a SUA este legată de riscul unor lovituri neintenţionate ale Rusiei în spaţiul aerian al Alianţei. O linie specială de comunicare între SUA şi Moscova pentru prevenirea unor astfel de incidente a fost deja stabilită, dar există în acelaşi timp sentimentul că este nevoie de o umbrelă antiaeriană.

Facebook Comments