România a ratat careul de aşi, la Europeanul de handbal

by Sorin Haut

România a ratat semifinalele Campionatului European din Suedia, după un meci slab contra Danemarcei, în care și vedeta Cristina Neagu, bine blocată de adversare, a evoluat sub așteptări.

Calificate și cu un egal, tricolorele au avut un început bun, în care Eliza Buceshi a fost de neoprit și a marcat primele 4 goluri. Obosită, Cristina Neagu a înscris doar o dată în prima repriză, dar Paula Ungureanu a făcut minuni în poartă. A fost 12-10 la pauză pentru daneze, pentru că aruncarea lui Neagu, din ultimele secunde, a lovit doar bara, la ultima fază.

Partea a doua nu a curs așa cum ar fi vrut selecționerul României, Ambros Martin. Ofensiva noastră s-a lovit de intuiția portarului Toft, al cărei procentaj a fost de peste 50%, iar apărarea nu a avut replică în fața incursiunilor daneze.

La 6 goluri în spatele adversarelor, româncele nu au reușit să revină și Danemarca s-a impus cu 21-17. Danezele joacă împotriva Olandei, pentru calificarea în ultimul act.

Pentru Neagu și compania urmează meciul pentru locurile 5-6, împotriva Germaniei, ocupanta locului al treilea din cealaltă grupă.

Sursă: digisport.ro

 

Facebook Comments