România a învins dramatic Ungaria şi speră la calificare, din grupa de la Euro 2021

by Sorin Haut

Naţionala de fotbal Under-21 a României a învins dramatic formaţia similară a Ungariei, cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, în Grupa A a Campionatului European de tineret 2021, pe Stadionul Uj Bozsik din Budapesta. România a obţinut prima sa victorie în competiţie, una cu emoţii, prin golurile marcate de Alexandru Măţan (69) şi Alexandru Paşcanu (87), după ce gazdele deschiseseră scorul prin Andras Csonka (56). Ungaria, foarte agresivă în acest meci, a rămas în zece oameni în min. 42, când Szoke a primit al doilea cartonaş galben, pentru lovirea cu cotul a lui Ciobotariu. Repriza secundă a început cu o primă mare eroare de arbitraj, belgianul Visser neacordând penalty pentru România în min. 50, la un fault clar al lui Deutsch asupra lui Ciobanu. Visser, care a evitat să acorde unele cartonaşe galbene gazdelor în ciuda unor faulturi repetate şi dincolo de limitele regulamentului, nu a sancţionat un fault comis asupra lui Haruţ şi Ungaria a pornit pe contraatac, iar Csonka a reuşit să înscris din mijlocul unei defensive dezorganizate, la centrarea lui Deutsch (56). Din acel moment pe teren a existat o singură echipă, cea a României, care şi-a masat adversara în 30 de metri şi a căutat breşe în apărarea maghiară, atacând ca la un meci de handbal, pe semicerc.

Arbitraj scandalos: belgianul Visser i-a ţinut pe maghiari în joc!

Măţan a reuşit egalarea în minutul 69, a croşetat câţiva fundaşi adverşi şi a şutat cu dreptul la colţul lung de la 16 metri, fără speranţe pentru Bese. Golul victoriei a fost înscris de Paşcanu (87), care a trimis în plasă deşi era ţinut de tricou, la mingea centrată din corner de Măţan şi prelungită de Ciobotariu. Finalul a fost cu emoţii, dar Vlad a salvat victoria, respingând salvator şutul lui Baranyi (90+4), după care Petre şi Ciobanu (90+5) au ratat majorarea diferenţei. Adrian Mutu a început cu: Daniel Vlad – 16. Denis Haruţ, 13. Denis Ciobotariu, 4. Alexandru Paşcanu, 2. Radu Boboc – 22. Darius Olaru, 8. Marius Marin (căpitan), 11. Andrei Ciobanu – 10. Olimpiu Moruţan (21. Adrian Petre, 61), 9. George Ganea (17. O.Popescu, 86), 20. Alexandru Măţan (18. Itu, 89). Utistul Adrian Petre a evoluat jumătate de oră, dar s-a remarcat doar printr-o ocazie monumentală în minutul 85, când nu a fost în stare să împingă mingea în poartă cu capul, din doar cinci metri.

Măţan şi Paşcanu au întors rezultatul, pentru o victorie meritată

România, care a evoluat în mod neobişnuit în albastru, venea după 1-1 cu Olanda şi va juca în ultimul meci contra Germaniei, pe 30 martie, pe aceeaşi arenă (19:00). În 2019, la ediţia din Italia şi San Marino, Germania a învins România cu 4-2 în semifinale. România nu va putea conta în meciul cu Germania pe căpitanul Marius Marin şi pe atacantul George Ganea, ambii suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene. Ungaria, care a pierdut meciul de debut (0-3 cu Germania), este eliminată din competiţie, urmând să joace contra Olandei pe 30 martie. Faza grupelor are loc în perioada 24-31 martie, iar primele două clasate în fiecare grupă se vor califica la turneul Final 8, care e programat între 31 mai şi 6 iunie, în aceleaşi ţări, Slovenia şi Ungaria. (agerpres)

 

Facebook Comments