România a intrat în scenariul 4

by Adrian Topor
Please follow and like us:

Peste 2.000 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în România, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. România intră astfel în scennariul 4 al gestionării crizei Covid-19.

La ora 20.00 erau 2.109 cazuri confirmate și 65 de decese, a precizat Arafat.

Dintre cazurile confirmate, 593 sunt în municipiul Suceava.

Trebuie luate măsuri suplimentare în zona Sucevei, a spus el.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că municipiul Suceava și opt comune limitrofe intră în carantină totală, iar în jurul acestora va fi instituită o zonă de protecție.

„Este o situație complexă. Evoluția cazurilor din județul Suceava, densitatea îmbolnăvirilor, riscul răspândirii infecțiilor, analiza făcută cu specialiștii în boli infecțioase au făcut ca în această seară să luăm o decizie extrem de importantă”, a spus ministrul de Interne Marcel Vela, aunțând noua ordonanță militară.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 22 de decese din cauza Covid-19. 13 dintre acestea au avut loc la spitalul din Suceava, în perioada 22-29 martie, dar au fost raportate abia astăzi.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments