Român arestat pentru trădare. A transmis informații despre obiective NATO către Ambasada Rusă

by Andreea Radu

DIICOT cercetează un cetăţean român care, încă din 2022, a supravegheat obiective militare româneşti sau aparţinând NATO din Tulcea şi a transmis datele Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.
Potrivit DIICOT, la data de 23.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat (cetățean român), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
A fost sesizată Curtea de Apel București care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
„Solutia pe scurt: ÎNCH/F/DL-În baza art. 226 din Codul de procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în dosarul nr. 2472/19/P/2024. În baza art. 202 din Codul de procedură penală, raportat la art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispune luarea măsuri arestării preventive a inculpatului PISCAN ALEXANDRU-DORIN (DATE), cercetat pentru săvâr?irea infrac?iunii de trădare, în formă continuată, prevăzută de art. 394 lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.05.2024, până la data de 21.06.2024, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contesta?ie, în termen de 48 ore de la pronun?are pentru păr?ile prezente ?i de la comunicare pentru cele lipsă. Pronun?ată în ?edin?a din camera de consiliu de la 23.05.2024, ora 18:40”, scrie stiripesurse.ro.

Facebook Comments