ROLAND NAGY, DUPA MECIUL DE CUPA: „A LIPSIT PUTIN SA VISAM FRUMOS”

by Sorin Haut

Bătrâna Doamnă rămâne cu un amintirea unui meci frumos în compania Pandurilor, dar mai ales cu superba atmosferă creată marți după-amiază pe ”Motorul”, una cum de foarte mult timp nu s-a mai trăit în Arad. A fost și confirmarea drumului bun pe care îl parcurge proiectul dedicat UTA-ei.

”Îl felicit pe Edi Iordănescu pentru calificare, pentru ce realizează prin joc și prin munca de la Pandurii, o echipă preocupată de fotbal. Felicit staff-ul nostru, jucătorii, suporterii, a lipsit puțin să visăm frumos, pe tinerii care încă n-au dat de nivel, de o calificare. N-am prea trecut prin așa ceva cu mulți tineri, dar a fost frumos. A lipsit concentrarea la 11 metri, cu toate că am exersat la antrenament. Ratând trei lovituri de departajare, e imposibil să te califici. Dar ne-am ridicat la nivelul lor, meciul a fost deschis, spectaculos, au avut și ei multe ocazii. Rămâne ca noi să ne ridicăm și să mergem mai departe unde avem un obiectiv clar, să spargem gheața sâmbătă pe teren propriu în campionat”, a declarat Roland Nagy.

”Tinerii trebuie să simtă pulsul unor jucători cu personalitate, cu meciuri în Liga I, Europa League sau echipa națională. Poate cu puțin noroc eram mai departe, dar luăm ce e frumos din acest joc”, a completat fostul mijlocaș, care s-a revăzut cu vechiul său coleg de la Steaua de-acum două decenii, Narcis Răducan, acum președinte al gorjenilor”

”A fost frumos, o experiență plăcută care le deschide tinerilor noștri poarta spre fotbalul de performanță. Dorim o mentalitate sănătoasă și spirit de învingător! Consider că suntem pe un drum bun, tinerii se regenerează mai repede după un efort mare, ne putem concentra pe următorul meci de campionat”, a încheiat antrenorul roș-albilor.

Sursă: uta-arad.ro

Facebook Comments