ROCAA MTB Lipova a ajuns la a IV-a ediție

by Andreea Radu

Nu a trecut bine concursul de anul trecut când ne ameninţa ploaia rece de început de primăvară şi deja ne gândeam la ediţia de anul acesta.

Privind în urmă, zâmbim când ştim că ne-am chinuit să găsim un traseu de maraton MTB cu vreo 46 km şi cu cea mai mare diferenţă de nivel 505hm ce ne era permisă de zona de desfăşurare a competiţiei, adică Dealurile Lipovei şi Dealurile Şiştarovăţului.

Brusc, pe o vreme rece ajungând la jumătatea traseului pe o recunoaştere înaintea concursului ne-am dat seama că argila e cel mai mare inamic al nostru şi al transmisiilor  viitorilor concurenţi.

Aşadar într-o săptămână am refăcut traseul făcând o buclă în interiorul traseului iniţial, doar că am ajuns cam la aceeaşi distanţă, aproximativ 42 km dar la o altă diferenţă de nivel, vreo 621hm. Ca să fie totul bine, urcarea către bucla nouă avea o pantă de 14% pe o lungime de vreo 400m.

În dimineaţa concursului la ora 8;00 ne gândeam, cu prognoza de 78% ploaie, că vor fi prezenţi jumătate din participanţii de anul anterior, dar spre surprinderea noastră au aterizat cam 264 de concurenţi dispuşi să se lupte cu dealurile de pe traseu.

Concursul a fost unul desfăşurat în bune condiţii, fiind feriţi de ploaia mult aşteptată.

Concursul a fost unul animat, numărul participanţilor făcându-ne să ne gândim că a meritat efortul unui astfel de concurs.

Am aflat la premiere că de fapt traseul a plăcut mult tuturor. Noi am fi dorit şi puţină ploaie pentru porţiunile ce dădeau bătăi de cap şi anume argila arămie din zonă, care încărca foarte repede anvelopele şi încetinea concurenţii pe porţiunile de iarbă proaspăt ieşită la viaţă.

Concursul s-a încheiat cu premierea concurenţilor şi deplasarea la poalele Cetăţii Şoimoş, în campingul oraşului, unde s-a servit celebrul gulaş local cu influenţe ungureşti.

Anul acesta organizăm a patra ediţie a competiţiei ROCAA  MTB  LIPOVA, în data de 14.04.2018, în localitatea Lipova, jud. Arad.

Anii trecuţi au luat parte la competitiţie un număr constant de 264 de concurenţi  atât din judeţul Arad, Timiş, Caransebeş, Bihor, Mehedinţi, Hunedoara dar şi din Franţa, Ungaria, Serbia.

Filmul competiţiei de anii trecuţi poate fi urmărit şi aici: https://www.youtube.com/watch?v=rbvVctF0ecg

 

PREZENTARE, TRASEU  ŞI  REGULAMENT – ROCAA  MTB, EDIŢIA  2018

Traseul, la fel ca şi în anii anteriori, este unul pitoresc, pe Dealurile Lipovei, Şiştarovăţului, la începutul primăverii, unde piesajele naturii renasc pentru a ne oferi o amintire de neuitat. Ca şi anul trecut plecarea se face din parcarea aflată în Băile Lipova.

Traseul este unul clasic de mountain bike, de dificultate medie, cu 6 urcări accesibile oricărui participant şi 4 coborâri principale, traseul  fiind puţin modificat anul acesta, ajungând la distanţa de 46 km desfăşuraţi în prima parte pe un teren argilos, continuat cu macadam şi sosirea pe asfalt pe ultimii 2 km,  diferenţa de nivel fiind de 505m. În preambulul competiţiei se va desfăşura şedinţa tehnică aferentă cursei începând cu ora 10:00, iar startul competiţiei se va da la ora 10:30.

Concursul va avea parte de o cronometrare electronică, premii şi multă distracţie.

Traseul competiţiei va fi marcat ca şi în anii anteriori cu panglici specifice, indicatoare, iar pe zonele periculoase vor fi semnalizări specifice pentru a preîntâmpina posibilele accidentări.

Participanţii trebuie să aibă cunoştinţe minime de MTB, iar cei sub 18 ani pentru a putea participa la competitiţie, părinţii sau tutorele lor ,în unele cazuri, vor completa o fişă de responsabilitate, de asemenea ceilalţi participanţi vor completa o declaraţie pe propria răspundere, deoarece oricât de precauţi am fi, există cazuri când se pot întâmpla accidentări.

 

 

 

Partenerii ROCAA  MTB  de anul trecut ne vor fi alături şi în acest an:

ORGANIZATOR: ASOCIAŢIA  ROCAA  LIPOVA

SPONSOR  PRINCIPAL: EVEREL  ROMÂNIA

ALŢI  PARTENERI:  PRIMĂRIA  ORAŞULUI  LIPOVA, ASOCIAŢIA ROCAA , LEXUS PUBLICITATE, CENTRUL RECREATIV LIPOVA, MTB LIPOVA 2015,  SALVAMONT ARAD, CRUCEA  ROŞIE  LIPOVA,  BĂILE  LIPOVA  CAMPING, REFRESH DESIGN, RADIO ARAD, TV ARAD, FREERIDERS, TMONLINE.

Înscrierile şi toate informaţiile necesare , formulare de înscriere, declaraţii pe propria răspundere, detalii despre taxa de înscriere le găsiţi pe pagina de facebook a evenimentului ROCAA  MTB  LIPOVA: https://www.facebook.com/events/

Google plus: https://plus.google.com/u/0/103167903377037821317

Înscrierile se fac online:

http://www.123formbuilder.com/form-3336565/ROCAA-MTB-LIPOVA-EDITIA-A-IV-A-2018,

dar şi în ziua competiţiei de la orele 8:30-10:00.

Cei înscrişi online vor primi pachetul de Start ce va cuprinde pe lângă clasicele produse şi un tricou personalizat cu competiţia noastră.

TRASEU: https://www.bikemap.net/en/r/4300072/

 

Facebook Comments