RIO 2016: CÂND VINE PRIMA MEDALIE? DODEAN DĂ AZI MARELE EXAMEN

by Sorin Haut

România speră să obţină luni o medalie la Rio. Alin Moldoveanu şi Corina Căprioriu sunt sportivii care ne pot oferi o frumoasă surpriză, după două zile de concurs mai degrabă modeste.

Ziua de duminică a fost una dezamăgitoare pentru delegaţia noastră, care îşi punea mari speranţe în Andreea Chiţu, la judo, pentru o medalie. Sportiva noastră a pierdut din faza sferturilor de finală ale categoriei 52 de kg, pentru ca apoi să fie învinsă şi în recalificări.

Ne-am consolat în oarecare măsură cu evoluţia excelentă a Cătălinei Ponor, care are, după trei dintre cele cinci subdiviziuni, a doua notă de calificare pentru finala de la bârnă. Mai mult ca sigur campiona noastră nu va putea să coboare mai jos de locul 8, ceea ce nu se poate spune despre calificările pentru finala de la sol, unde şansele să mai ajungă în ultimul act sunt nule.

Ce ne aşteaptă luni?

În conscinţă, privim cu încredere şi speranţă către ziua de luni, care poate să însemne în sfârşit spargerea gheţii pentru delegaţia noastră. Obiectivul era 6-8 medalii, însă acesta cu greu mai poate fi atins în condiţiile în care
s-au ratat două oportunităţi bune, la scrimă individual feminin şi la judo.

Tot de la acest din urmă sport ar putea veni, însă, surpriza. Corina Căprioriu, argint la Londra, poate să îşi ia o bine-meritată revanşă după ghinioanele din 2016. Medaliată cu argint şi la CM de anul trecut, Corina a avut în ultimele luni evoluţii oscilante. Totuşi, în măsura în care va prinde o zi foarte bună, ea se poate bate de la egal la egal cu orice sportivă de la categoria 57 de kilograme.

Un alt sportiv dornic de revanşă este Alin Moldoveanu. Unul dintre cei mai surprinzători campioni olimpici din istoria României, acesta a avut mai multe sincope în ultimul timp în carieră, dar este gata să se bucure de şansa primită. El nu se calificase iniţial la JO 2016, însă a primit un wild-card pe care vrea să îl onoreze cum se cuvine.

Diferenţele la proba sa – puşcă cu aer comprimat 10 metri – sunt destul de mici, iar forma de moment e decisivă. În condiţiile în care va reuşi să se apropie de valoarea arătată în urmă cu patru ani, Alin nu poate fi scos din calcule în lupta pentru medalii.

Neagu et.company vor revanşa

După înfrângerea total neaşteptată din confruntarea cu Angola (19-23), naţionala de handbal fete joacă fiecare partidă ca pe o adevărată finală, în tentativa de a prinde unul dintre primele patru locuri, calificante pentru
sferturile competiţiei.

Adversarul de luni este unul extrem de greu, Brazilia, naţionala ţării gazdă învingând în primul meci categoric Norvegia (campioană olimpică în 2008 şi 2012). Elevele lui Ryde vor înfrunta şi publicul, însă la Mondialul din 2015
tricolorele au demonstrat că în condiţii extreme pot da cel mai bun randament.

Dacă Neagu va putea să evolueze aproape de potenţialul maxim (ea a fost accidentată în ultima perioadă), prima reprezentativă poate lupta, de la egal la egal, cu oricine.

Programul complet al sportivilor noştri de luni, 8 august

Tir, ora 15.00 – Alin Moldoveanu – puşcă 10 metri aer comprimat, calificări

Canotaj, ora 15.10 – Laura Oprea/Lavinia Târlea – dublu rame, calificări

Canotaj, ora 15.20 – Ionela Lehaci/Geanina Beleagă – dublu vâsle categorie uşoară, calificări

Tenis de masă, ora 16 – Daniela Dodean – Ai Fukuhara, turul III

Judo, ora 16.00 – Corina Căprioriu – categoria 57 kg, calificări

Canotaj, ora 16.20 – Constantin Adam, Marius Cozmiuc, Toader Gonţaru, Vlad Aicoboae – patru rame fără cârmaci, calificări

Canotaj, ora 16.30 – Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Adelina Bogus, Ioana Strungaru, Laura Oprea, Iuliana Popa, Mihaela Petrilă, Mădălina Bereş, Daniela Druncea – opt rame cu cârmaci, calificări

Tenis, ora 16.45 – Monica Niculescu – simplu, turul II

Tenis, ora 16.45 – Horia Tecău/Florin Mergea, Raluca-Ioana Olaru/Andreea Mitu – dublu masculin şi feminin – turul II

Tir, ora 18.00 – Alin Moldoveanu – puşcă 10 metri aer comprimat, finala

Tenis de masă – Adrian Crişan, turul III

Judo, ora 21.30 – Corina Căprioriu – categoria 57 kg, recalificări şi finale

Handbal, ora 22.40 – Meciul România – Brazilia – faza grupelor

Nataţie, ora 04.30 – Robert Glinţă – 100 metri spate, finala

România participă la Rio la 15 discipline, iar cele mai numeroase loturi sunt cele de la atletism, cu 24 de concurenti, și canotaj – 18 sportivi. Ţara noastră are un lot de 97 de sportivi şi șapte rezerve.
Sursă: digisport.ro

Facebook Comments