Richard Clayderman își începe turneul aniversar în România

by Dana B.

Unul dintre cei mai cunoscuți pianiști și compozitori contemporani, Richard Clayderman, sărbătorește alături de români 40 de ani de carieră. În ultimii ani, prolificul artist francez a fost extrem de bine primit în țara noastră drept pentru care susținătorii săi din România au privilegiul de a-l vedea la începutul turneului său aniversar în două concerte de exepție.

Pe 7 martie artistul va concerta la Teatrul Național din Cluj-Napoca, toate biletele la concert fiind deja vândute, și pe 8 martie la București, Sala Palatului.

Succesul pe care l-a reputat anul trecut și în urmă cu doi ani în România, în luna mărțișorului, l-a convins pe cel mai de succes pianist al tuturor timpurilor să continue tradiția spectacolelor în țara noastră, de acestă dată, cu un scop nobil, caritabil. O parte din banii rezultați în urma vânzării de bilete urmând să fie întrebuințați la construirea unei școli pentru copiii cu dezabilități.

Richard Clayderman aduce pe scenă, în România, o numeroasă orchestră, aproape 100 de instrumentiști urmând să fie alături de ”The prince of Romance”, așa cum este cunoscut pianistul, în vârstă de 63 de ani.

Richard Clayderman, desemnat de Cartea Recordurilor “cel mai de succes pianist al tuturor timpurilor”, vine pentru al patrulea an consecutiv în România, în luna martie.

Anul trecut naistul Gheorghe Zamfir, cândva cel mai cunoscut muzician român pe întreg mapamondul,  l-a însoțit pe renumitul Richard Clayderman. În lunga sa carieră, pianistul a înregistrat peste 1300 de melodii și și-a trecut în palmares peste 150 de milioane de albume vândute, 267 de discuri de aur si 70 de platină.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments