PÂNCOTA, ZDROBITĂ ÎN COLENTINA cu 18-0! REZULTATE ŞI CLASAMENT ÎN LIGA 2

by Sorin Haut

Şoimii Pîncota continuă să se umple de ridicol în Liga a II-a. După 0-16 la Afumaţi şi 0-7 acasă, cu nou promovata Sepsi, trupa lui Piroş a încasat nu mai puţin de 18 goluri în deplasarea de azi, din Colentina, unde Juventus Bucureşti s-a distrat cu juniorii arădeni. La pauză a fost 8-0, pentru ca în repriza a doua gazdele să marcheze de încă zece ori, astfel că Pâncota are un golaveraj incredibil după trei runde: 0-41! Pâncota a evoluat doar în 11 jucători în meciul cu Juve, pe bancă nefigurând nicio rezervă: A. Paşca – Ţugulescu, Farcaş, D.Dan (cpt.), Ştrengar, D.Lung, Dihel, Jurău, Morschl, D.Bogdan, C.Covaci.
În celelalte meciuri ale etapei a treia, Braşovul a pierdut primele puncte stagionale, remizând la Satu Mare, în vreme ce Chindia e noul lider, câştigând la Berceni la limită, deşi a evoluat mai bine de oră în inferioritate numerică.
Astăzi, de la ora 15, pe stadionul Motorul din Arad se joacă derby-ul etapei, dintre UTA şi Dacia Brăila, în vreme ce mâine, la prânz, nou promovata ASU Poli încearcă să obţină prima victorie a sezonului, în faţa celor de la Foresta Suceava.

Liga a II-a, etapa a treia:
Juventus Bucureşti – Şoimii Pâncota 18-0
Olimpia Satu Mare – FC Braşov 1-1
CS Afumaţi – Academica Clinceni 3-2
CS Baloteşti – CSM Rm.Vâlcea 1-1
Unirea Tărlungeni – Metalul Reşiţa 2-0
Sepsi Sf.Gheorghe – Luceafărul Oradea 1-0
ACS Berceni – Chindia Târgovişte 0-1
Dunărea Călăraşi – CS Mioveni, azi, ora 12:30
UTA – Dacia Brăila, azi, ora 15
ASU Poli – Foresta Suceava, duminică, ora 12:30

Clasament
1.Chindia 3 3 0 0 6-3 9
2.FC Braşov 3 2 1 0 5-3 7
3.Juventus 3 2 0 1 21-2 6
4.Afumaţi 3 2 0 1 19-3 6
5.Sepsi 3 2 0 1 10-3 6
6.Tărlungeni 3 2 0 1 6-3 6
7.Brăila 2 2 0 0 4-1 6
8.Satu Mare 3 1 1 1 6-2 4
9.Baloteşti 3 1 1 1 5-3 4
10.UTA 2 1 1 0 4-2 4
11.Clinceni 2 1 0 1 6-3 3
12.Călăraşi 2 1 0 1 5-2 3
13.Rm.Vâlcea 3 0 3 0 3-3 3
14.Luceafărul 2 1 0 1 1-1 3
15.Mioveni 2 1 0 1 2-4 3
16.ASU Poli 2 0 1 1 3-4 1
17.Suceava 2 0 0 2 1-6 0
18.Berceni 3 0 0 3 1-9 0
19.Reşiţa 3 0 0 3 0-11 0
20.Pâncota 3 0 0 3 0-41 0.

Facebook Comments