Rezultate parțiale oficiale după validarea a peste 60 la sută din voturi
Biroul Electoral Central a prezentat, luni dimineață, rezultatele parțiale oficiale după validarea a peste 60% din voturi. Pe baza lor, se poate schița deja, la nivel teoretic, o configurație a viitorului Parlament.
Biroul Electoral Central a făcut publice acum datele, după numărătoarea clasică realizată de birourile electorale judeţene. Până acum, Digi24 v-a prezentat voturile numărate în paralel de operatorii din secţiile de votare prin sistem electronic.
CAMERA DEPUTAȚILOR:
PSD 45,09 %
PNL: 19,96 %
USR: 9,26 %
UDMR: 6,15 %
ALDE: 5,62 %
PMP: 5,22 %
Celelalte formațiuni politice și candidații independenți au obținut voturi sub pragul necesar intrării în Parlament.
SENAT:
PSD: 45,25%
PNL: 20,32%
USR: 9,31%
UDMR: 6, 22 %
ALDE: 6,06%
PMP: 5,51 %
Celelalte formațiuni politice și candidații independenți au obținut voturi sub pragul necesar intrării în Parlament.
PSD a câștigat alegerile cu un scor mai mult decât dublu față de PNL, după cum arată rezultatele oficiale parțiale centralizate de Biroul Electoral Central. Printre câștigătorii alegerilor se numără și USR, un partid nou, care a reușit să intre în Parlament, cu peste 9% din voturi. Aceste rezultate vin pe fondul unei prezențe scăzute la vot: doar 39,49% dintre alegători s-au prezentat la urne.