Update: Rezultatele la Evaluarea Națională 2018, înainte de contestații, pot fi verificate AICI
Primele rezultate ale examenului de Evaluare Naţională vor fi afişate, marţi, până la ora 12:00. Între orele 14:00 – 19:00 se pot depune contestaţii, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 23 iunie.
Cei peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a au susţinut săptămâna trecută luni proba la Limba română, iar miercuri proba la Matematică. Joi s-a desfăşurat proba la Limba şi literatura maternă.
Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut în perioada 5 – 7 martie simularea examenului de Evaluare Naţională şi mai puţin de 50% dintre ei au obţinut media generală peste 5.
La Matematică, doar 33,1 % dintre elevi au reuşit să obţină o notă peste 5, iar la Limba şi literatura română 63,1% au luat note mai mari sau egale cu 5. La proba de Limba li literatura maternă, 82,6% dintre elevi au obţinut note peste 5. Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 au fost în Capitală şi în judeţul Cluj. Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog.
În 2017, rata de promovabilitate la Evaluarea Naţională a fost de 77%, după contestaţii, 77%. La Limba şi literatură română, 121.315 candidaţi (86,1%) au primit note peste 5, iar la Matematică, 92.886 de candidaţi au avut note peste 5.