Rezultate amestecate pentru juniorii arădeni, UTA și Viitorul și-au împărțit victoriile în Liga Elitelor

by Sorin Haut

În etapa a doua din Liga de Tineret / Elitelor la fotbal, „roș-albii” de la UTA au avut rezultate amestecate. Viitorul și CSȘ Gloria, celelalte cluburi arădene participante în Liga Elitelor U 13 și U14, au bifat și ele una caldă și alta rece.

Liga de Tineret: FC Argeș – Academia UTA  3-1

Generația campioană a UTA-ei început sezonul cu două eșecuri. După CFR Cluj, și FC Argeș i-a învins pe arădeni, cu 3-1, răzbunând – practic – înfrângerea din Supercupa de la Arad. Și asta chiar dacă Mihai Petcuț și Radu Anca s-au bazat și pe jucătorii de la prima echipă, Roșu, Hodoșan, Matei și Țăroi.

Practic, partida de pe sinteticul prost de la Bradu, a început de la 1-0 pentru că pe o pasă greșită a portarului Roșu, Tameș a preluat bine și a scăpat singur în careu. Golgheterul piteștenilor, Alex Niță, a făcut 2-0 în minutul 33, „roș-albii” revenind în joc la 5 minute de la reluare. Dat accidentat de Adi Mihalcea, Denis Țăroi a jucat la juniori, legându-și glezna cu fașă elastică și a trimis în plasă din 7 metri pasa de pe linia de fund a lui Tolcea. Doar că același Niță a liniștit lucrurile în minutul 68 și UTA nu are nici un punct după primele două etape în seria de Vest a Ligii Elitelor.

Primul „unsprezece” aliniat de Mihai Petcuț și Radu Anca a fost format din: Roșu – Ancateu, Ene, Bărbat, Berar, Hodoșan, Matei, Tolcea, Țăroi, Vâlcu, Corchiș. Au mai intrat Glevan, Păduraru și Leca.

Liga Elitelor U17: FC Argeș – Academia UTA  0-2

În schimb, antrenorii generației 2008, coborâți la 2009, au legat două victorii. După 5-2 cu CFR Cluj, elevii lui Sandu Gaica, Adi Ungur și Radu Mărginean s-au impus cu 2-0 la Bradu, cu FC Argeș. A fost un meci complicat, care s-a deblocat de abia în minutul 76. Atunci, Zvenca a scăpat în stânga a tras din unghi la poartă, goalkeeperul gazdelor a respins doar până la Macovei și acesta a punctat din careul mic. Golul siguranței arădene a căzut de abia în cel de-al treilea minut de prelungire, când Roateș i-a pasat lui  Spătariu, aceasta a driblat și portarul și a securizat punctele.

Formația de start a fost compusă din: Șuli – Dogan, Coțofană, Ile, Zvenca, Macovei, Barbu, Picioruș, R. Sabău, L. Sabău, Drăgușin. Au mai jucat: Spătariu, Antochi, Margan, Sandu și Roateș.

Liga Elitelor U16: Ripensia Timișoara – Academia UTA  2-2

UTA 2010 a remizat, scor 2-2, cu Ripensia la Timișoara. Pentru echipa antrenată de Marius Ciubăncan au înscris Șerban și Abu Lebda, iar arădenii au 4 puncte din 6 posibile și golaveraj 13-2 în clasamentul seriei a IV-a a Ligii Elitelor U16.

Primul „unsprezece” a fost alcătuit din: Popescu – Șerban, Bacalu, Abu Lebda, Manolache, Rădoi M., Ciornea, Balabaș, Olariu, Sulea, Vidac. A mai jucat Burta.

Liga Elitelor U15:  Ripensia Timișoara – UTA 0-8

Colegii mai mici ai „roș-albilor“ deplasați pe Bega au răzbunat remiza cu o goleadă în poarta Ripensiei. Formația pregătită de Dinu Donca și Costel Bogoșel a învins-o pe formația timișoreană cu 8-0, după ce la pauză avea deja 6-0. Popa și Burchardt au reușit fiecare o „dublă”, celelalte goluri purtând semnătura lui Herlo, Radu, Baltag și Urs. Cei doi antrenori i-au trimis din primul minut pe: Kosara – Barta, Rozniciuc, Meze, Buzea, Radu, Baltag, Popa, Herlo, Burchardt, Bud. Au mai intrat: Mihaieș, Antal, Bulzan, Gallizioli, Urs.

Liga Elitelor U14: Viitorul Arad – Academia UTA  1-3

În primul derby arădean din seria 12-a a Ligii Elitelor U14, UTA s-a impus cu 3-1 în partida cu Viitorul. Pentru echipa lui Mihai Roșca au înscris:S. Fricățel, Nagy și Talpaș, în timp ce formația pregătită de Casian Maghici a marcat Șuldac.

Formații: 

Viitorul: Pașca – Cristea, Botezatu, Morar, Pușcaș, Reghiș,  lisie, Faur, Lucan, Dagău, Ciocondar. Au mai jucat: Oprea, Covaciu, Șuldac, Crucean.

UTA: Oprean – Vinter, Secianschi, Breban, Neagu, Gorea, S. Fricățel, Murar, Nagy, Talpaș, Oprea. Au mai intrat: Tone, D. Fricățel, Burcă, Stan, Pop.

Liga Elitelor U13: Viitorul Arad – Academia UTA  3-1

Rezultatul a fost în oglindă în disputa echipelor mai mici, doar că Viitorul a avut câștig de cauză, după reușitele semnate de Barna și Golomici (2), respectiv  invers în cealaltă partidă dintre Viitorul și UTA. Gazdele s-au impus cu 3-1, pentru UTA marcând Iga. Diarra i-a trimis în teren pe Cornea – Predoiu, Tabuia, Miclea, Beserman, Vaida, Crișan, David, Blaj. Au mai intrat Pantiș, Șerban, Truța, Ozoreanu, Gabor, Rosenbach, Dragoș, Iga, Bouhar.

Formații:

Viitorul: Ember – Varga, Rugan, Dumitru , Fekete, Bier, Henț, Tulvan, Ianțoc, Barna, Golomici. Au mai jucat: Fratarcangeli , Pantea, Copil.

UTA: Cornea – Predoiu, Tabuia, Miclea, Beserman, Vaida, Crișan, David, Blaj. Au mai intrat: Pantiș, Șerban, Truța, Ozoreanu, Gabor, Rosenbach, Dragoș, Bouhar.

Una caldă, alta rece pentru CSȘ Gloria Arad

Tot în seria a 12-a din Liga Elitelor U14 și U13 joacă și CSȘ Gloria. Iar tinerii fotbaliști ai „galben-albaștrilor” fost învinși cu 4-5, de LSP Sebeș, la U14, dar i-au și învins pe „albanezi” la U13, cu scorul de 2-1. Goluri arădene semnate de Crișan și Tripon.

CSȘ Gloria U 14: C. Ardeu – Mistra, F. Balint, Aparaschive, D. Pintea, Iovănaș, Brădean, Adam, I. Lup, Mănuță, Vasulescu. Rezerve: I. Ardeu, Mistra, Horga, Fekete, D. Munteanu, Miron, N. Chișe, Roxin, Vulpe

CSȘ Gloria U 13: D. Ștefănică – Bros, Gherman, C. Gligor, Manciu, D. Crișan, Al. Dragoș, A. Tripon, Bâtea, Moțica, Norocel. Rezerve: Bar, Crăciun, Păsluță, Gace, M. Blaj, Tonița, Ed. Nistor, Cociota.

În weekendul ce vine, echipele mari ale UTA-ei îi găduiesc pe cei de la ACS Kids Tâmpa 2015 Braşov, iar formațiile „roș-albe” U16 și U15 pe Universitatea Cluj. În Liga Elitelor U14/U13, avem următoarele dueluri: UTA – CSȘ Lugoj, Unirea Alba Iulia – Viitorul Arad și Corvinul Hunedoara – CSȘ Gloria.

 

Facebook Comments