Revine spectacolul din Champions League, cu arădeanul Hațegan pe „Metropolitano”

by Sorin Haut

Faza grupelor Ligii Campionilor la fotbal debutează în această săptămână, cu Ovidiu Hațegan la centru. Arădeanul, cel mai bun arbitru român, va conduce meciul dintre Atletico Madrid şi FC Porto, programat miercuri, pe Estadio Metropolitano din Madrid, de la ora 22. Confruntarea contează penrru grupa B, acolo unde mai evoluează Liverpool și AC Milan, care se duelează pe „Anfield” tot miercuri seara. E al 35-lea meci pe care Hațegan îl arbitrează în cea mai prestigioasă ccompetiție europeană inter-cluburi.

La meciul de la Madrid, arbitri asistenţi vor fi Radu Ghinguleac şi Sebastian Gheorghe. Pentru Haţegan este al treilea meci pe care îl conduce în acest sezon al cupelor europene, după Steaua Roşie Belgrad – Sheriff Tiraspol (1-1), din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor şi Celtic Glasgow – AZ Alkmaar (2-0), în prima manşă a play-off-ului Europa League.

Facebook Comments