Returul Ligii a IV-a va debuta în primul weekend din martie, se știe data barajului de promovare!

by Sorin Haut

Prima parte a sezonului 2023-2024 din Ligii a IV-a Arad la fotbal s-a încheiat cu Viitorul campioană de toamnă, dar cu un grup compact de câteva urmăritoare, cu șanse și ele la câștigarea campionatului. Păulișul, Sântana, Curticiul și Felnacul au mers și ele bine în stagiunea de toamnă și vor ataca returul cu speranțe de promovare. Inițial, cei de la AJF Arad și-au propus ca returul să debuteze pe 9 martie, însă comunicatul secretarului AJF Arad, Vasile Rad, le schimbă puțin planurile prim divizionarelor județene:

”Pentru că FRF cere campioana Ligii 4 până pe 9 iunie 2024 cel târziu, returul acestui campionat va începe pe data de 2 martie 2024, având programat și o etapă intermediară. Meciurile de baraj pentru Liga 3 sunt stabilite pe data de 16 și 23 iunie 2024. Despre Cupa României vom vorbi la întâlnirea din 16 ianuarie cu dumneavoastră, întâlnire ce am propus să o avem cât mai repede și să punem toate detaliile și problemele care sunt în discuție. De asemenea, campionatul de juniori A1 va începe pe 6 martie pentru că și aici va trebui stabilită câștigătoarea până pe data de 20 mai 2024.”

Unele echipe și-au fixat deja meciuri de verificare pentru data de 2 martie, dar nu este exclus ca în cazul în care vremea este nefavorabilă, AJF Arad să decidă în Comitet de Urgență amânarea startul returului cu o săptămână, variantă în care vor trebui introduse două runde intermediare de-a lungul primăverii.

 

Facebook Comments