Reprimirea lui Otele în lot confirmă haosul și gestiunea proastă de la UTA! Roger se antrenează și el cu echipa

by Sorin Haut

Consecvența în decizii și până la urmă gestionarea unei situații de criză nu fac casă bună cu UTA, club ce lasă impresia că nu este condus profesionist, sau cel puțin nu de persoane potrivite. Antrenorul Laszlo Balint nu doar că a legat 18 meciuri consecutive fără victorie la Arad, punând la socoteală și primul mandat, dar ia, probabil împreună cu (ne)oficialii clubului și decizii ce pot afecta decisiv soarta echipei în acest sezon de Superliga. Ne referim bineînțeles la situația nigerianului Philip Otele, golgheter al echipei la finalul anului trecut, cu cinci reușite și unul din cei mai constanți jucători ai UTA-ei în primele 21 de etape din campionat, exclus din lot pentru că nu și-a prelungit contractul cu echipa arădeană. După ce a declarat acum câteva zile că Otele este un caz închis, deși el mai are contract cu UTA până în vară!, desființându-l practic pe fotbalist cu tot soiul de declarații, fără ca acesta să se poată apăra, Balint este forțat de rezultatele proaste și de conjunctura actuală, cu UTA pe loc de retrogradare, să îl reprimească în lot! Doar că Otele nu s-a pregătit cu echipa în cantonament, apoi s-a antrenat de unul singur la Arad, fiind greu de crezut că este la un nivel fizic optim și că va reuși să reintre în formula de start atât de repede. Ce ne facem însă cu această gafă a lui Balint și a conducerii, pentru că UTA a făcut doar un punct din nouă posibile în acest început de an, iar cu Otele în teren poate altfel ar fi stat situația. Tocmai în aceste trei meciuri cu contracandidate am fi avut nevoie de puncte și de Otele, fotbalist ce a demonstrat că este capabil să creeze pericol în fața porții adverse. Rămâne de văzut dacă nigerianul va fi același jucător util pe care îl știam, mai ales că relațiile cu Balint s-au răcit mult, iar jucătorul a semnat deja din vară cu campioana CFR Cluj.

Balint își pierde autoritatea și își calcă pe orgoliu, în cazul Otele

Cert este că Balint nu mai are aceeași autoritate în vestiar, călcându-și pe orgolii și sacrificându-și până la urmă propriile convingeri la presiunea suporterilor și probabil și a celor din jurul său. De asemenea, Balint a fost lăsat în ofsaid de conducere și în privința solicitării de a juca cel puțin meciul cu FC Botoșani pe un alt stadion decât cel de la Arad, nemulțumit fiind de starea gazonului. Sigur că fanii au luat foc la auzul acestei doleanțe a lui Balint, care a uitat când declara că nu mai e loc de scuze și alibiuri, că pe același teren joacă și adversarele UTA-ei. Doar că antrenorul echipei arădene face tot mai greu față presiunii și gestionează prost lucrurile. Conducerea nu a luat în calcul varianta ca UTA să joace în afara Aradului, mai ales că acasă are suportul unui stadion aproape plin, iar atașamentul suporterilor în ciuda rezultatelor proaste este remarcat constant de adversarii ce vin să joace pe Arena Francisc Neuman. Revenind la cazul Otele, Laszlo Balint susținea la începutul anului că nu va conta pe fotbaliști care nu sunt cu mintea și sufletul la Arad, dar rezultatele obținute până acum de echipa sa de la reluarea Superligii demonstrează că „mintea și sufletul” nu sunt totul în fotbal, ci mai contează și valoarea.

Brazilianul Roger a revenit la Arad, dar cazul său este complicat…

Așadar, al doilea marcator stagional al „Bătrânei Doamne” se pune din nou în joc în „alb-roșu”. O altă veste bună este că după un an de zile s-a întors la UTA și Roger Junio. Fiindcă nu figurează pe lista pentru partea a doua a stagiunii din Superligă, brazilianul și-a denunțat unilateral contractul cu CFR Cluj și, teoretic, își poate alege viitoarea destinație. Prin vocile lui Cristian Balaj și Bogdan Mara, campioana României susține că va urma un proces lung și că va duce cazul la TAS, așa că e greu de presupus când UTA va putea efectiv să conteze pe mijlocașul de 26 de ani. Roger preferă să se antreneze alături de roșa-albi, dar când va fi și legitimat nu se știe, cazul său fiind destul de complicat. UTA este penultima în clasamentul Superligii, cu 20 de puncte și sâmbătă, de la ora 14:30, o întâlnește pe FC Botoșani, nimeni alta decât revelația și campioana începutului de an, cu trei victorii din tot atâtea meciuri.

Facebook Comments