REMIZA FARA GOLURI IN TARA ZARANDULUI: CS INEU – NATIONAL SEBIS 0-0

by Sorin Haut

CS Ineu – Național Sebiș a fost al doilea duel fotbalistic arădean al zilei de sâmbătă, după cel câștigat de UTA în Podgorie. Un meci fără o miză deosebită, ambele echipe având situații destul de clare în clasamentul din C4 (Ineul fără grija retrogradării, iar Sebișul ieșită din lupta la promovare), doar orgoliile și pasiunile punându-și ceva mai mult amprenta pe derby-ul din Țara Zărandului. Jocul de la Ineu a fost agreabil și a avut ritm, ocazii au fost, numai că golurile au lipsit, iar responsabili au fost în special atacanții celor două echipe, neinspirați în fața porții.

Sebișenii au fost mai periculoși

Cei mai periculoși s-au dovedit în prima parte sebișenii, Keita și Velici, în două rânduri, punându-l serios la încercare pe Mitrea. De la gazde a ieșit la rampă experimentatul Huțanu, care a ratat și el două bune oportunități în primele 45 de minute. Tot oaspeții au fost mai aproape de deschiderea scorului și în mitanul secund, Velici ratând două ocazii rarisime în primul sfert de oră. Cea mai mare s-a consemnat în minutul 63, atunci când mingea șutată de atacantul Sebișului a lovit bara transversală. Pe contră, nou intratul Jazzley a cerut penalty, după care la următoarea acțiune, a finalizat slab din doar 12 metri.

Final încins în Țara Zărandului

Avramescu și Talpaș au fost la originea altor două faze periculoase ale meciului, în final jucându-se prudent. Ultimele minute au fost, totuși, ceva mai aprinse, nou intratul Iaroș fiind eliminat direct pentru un fault dur asupra lui Mihuța. În prelungiri s-a jucat 10 la 10, pentru că și jucătorul Sebișului, accidentat, nu a mai putut reveni pe teren. La ultima fază, Bogdanovici, excelent angajat de Velici, a luftat incredibil, cu toată poarta în față, ratând astfel golul victoriei pentru Național Sebiș. S-a terminat 0-0, rezultat care mulțumește parcă mai mult Ineul, asta în condițiile în care trupa lui Rică Neaga pleca înaintea disputei cu prima șansă.

CS Ineu : Mitrea – Popovici, Zdrențan, Bier, Hulbăr – Clej – Ciocan, Huțanu (Botaş), Spătaru (Nyali), Talpaș (Iaroş) – Mașniță (Jazzley).

Național Sebiș: Tomșa – Rosenblum, Stupu (Basic), Neacșu, Bogdanovici – Mihuța, Avramescu – Radu (Oprea), Keita (Zurbagiu), Susan (Sas) – Velici.

Facebook Comments