REMIZA DE PRESTIGIU PENTRU TRICOLORI: ITALIA – ROMANIA 2-2, INTR-UN MECI AMICAL

by Sida Voicu

Reprezentativele de fotbal ale Italiei și României au terminat la egalitate, 2-2 (0-1), marți seara, pe stadionul Renato Dall’Ara din Bologna, într-un meci amical. Bogdan Stancu a deschis scorul în prima parte a jocului, în minutul 8, cînd a profitat de o gafă a lui Darmian.
De la jumătatatea primei reprize italienii au controlat jocul fără prea multe probleme și au reușit să întoarcă rezultatul după pauză. Marchisio (55) și Gabbiadini (66) au marcat pentru gazde, care n-au cîștigat însă jocul. România a fost susținută mai bine de 4000 de fani, care s-au făcut auziți pe tot parcursul jocului, iar pe final aceștia au fost răsplătiți de golul lui Andone, care a fost atent și a împins mingea în plasă după ce Sirigu respinsese incredibil o execuție a lui Chiricheș.

Facebook Comments