REMEŢAN: NICIO UNIVERSITATE NU VA DA VERDICT DE PLAGIAT ÎMPOTRIVA PROPRIILOR TEZE

by Andreea Radu

În cadrul conferinţei de presă din 12 octombrie a.c., preşedintele PMP Arad, Florin Remeţan, a prezentat trei teme. Prima a vizat poziţia partidului faţă de votul din 11 octombrie din Senatul României care a transferat responsabilitatea analizării lucrărilor de doctorat şi semnalarea eventualelor cazuri de plagiat din responsabilitatea CNATDCU în cea a Universităţilor emitente, ceea ce echivalează, în opinia PMP, cu protejarea imposturii prin lege, în urma unui vot comun al PNL şi PSD, care au dovedit că fac front comun şi a reînviat spiritual USL din 2012, când aceleaşi partide l-au protejat pe primul plagiator al ţării, fostul premier Victor Ponta.

„Practic, în urma votului din Senat responsabilitatea analizării lucrărilor de doctorat va reveni direct Universităţilor şi nu Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Asta înseamnă că, prin această decizie, nici o universitate din țară nu va da niciodată un verdict de plagiat împotriva propriilor teze, iar impostura devine astfel protejată prin lege”, a spus Florin Remețan, amintind că „PNL și PSD au făcut front comun în vara lui 2012 pentru a-l apăra pe Victor Ponta – primul plagiator al țării – și au demarat acțiunea de suspendare a președintelui Traian Băsescu”.

A doua temă prezentată de preşedintele PMP Arad a vizat aşa-zisul program de Guvernare al PSD, acuzat de populism. PSD şi-a schimbat conducerea, Victor Ponta fiind înlocuit cu Liviu Dragnea, dar populismul a rămas neschimbat în manifestările politice ale partidului. Promisiunile de mărire a pensiilor şi salariilor înaintate de PSD nu au acoperire în posibilităţile reale ale economiei româneşti, fiind menite doar să aducă un capital politic pentru PSD. „PSD promite că elimină 102 taxe, dar în Guvernul Victor Ponta, social-democraţii, sprijiniţi de liberali, au introdus peste 40 de noi taxe. Cred că ne amintim cu toţii de celebra taxă pe stâlp, marca PNL-PSD. PSD promite, de asemenea, creşterea salariului minim la 1750 de lei şi scutirea unor categorii de pensionari de la plata CASS, creşterea pensiilor cu 40-50% şi alte asemenea fantezii electorale, fără a indica însă care este sursa de finanţare a acestor măsuri”, a declarat Florin Remeţan. Preşedintele PMP Arad a punctat câteva din propunerile realiste cu care partidul se prezintă în faţa electoratului. „PMP consideră că creşterile de venituri pentru populaţie pot proveni doar dintr-o dezvoltare economică bazată pe investiţii, pe generarea de locuri de muncă şi pe atragerea a cât mai multor fonduri europene. PMP susţine acordarea de reduceri de 10-15 % pentru firmele care îşi plătesc în avans taxele şi impozitele, asigurând astfel atât o colectare anticipată la bugetul de stat cât şi un câştig bănesc pentru societăţile comerciale”, a mai declarat Florin Remeţan.

La al treilea punct al conferinţei de presă, Florin Remeţan a informat despre faptul că PMP este primul partid care şi-a desemnat cei şase candidaţi ai partidului din diaspora pentru alegerile generale. În spiritual democraţiei care caracterizează activitatea politică a PMP, această desemnare a fost urmarea unui scrutin intern la scara partidului, cei şase reprezentanţi fiind personalităţi marcante din diaspora, oameni care lucrează de cel puţin cinci ani în străinătate. În opinia PMP, legea este extrem de nedreaptă cu românii din diaspora, peste 3,5 milioane de cetăţeni ai României aflaţi în afara graniţelor urmând să fie reprezentaţi de doar şase parlamentari. „PMP este singurul partid care și-a desemnat candidații din circumscripția Diaspora doar din rândul românilor care locuiesc și lucrează  de minim cinci ani în afara granițelor țării”, a subliniat Remețan. PMP a depus la Biroul Electoral Central 343.977 de semnături, iar contribuţia judeţului Arad a fost de 10.032 semnături. „Ţin să le mulţumesc şi pe această cale celor aproape preşedinţi de organizaţii din judeţ şi colegilor de partid care s-au implicat cu multă dăruire în procesul de strângere de semnături”, a declarant Florin Remețan.

În cadrul conferinţei de presă au fost abordate şi probleme locale. Silviu Dimofte, consilier local al oraşului Ineu din partea PMP, a anunţat că demarează procedura organizării unui referendum local la Ineu, prin care cetăţenii să decidă prin vot, dacă reţeaua de apă şi canalizare să rămână în administrarea Companiei de Apă Arad sau să revină în administrare Primăriei Oraşului Ineu. Nu este normal ca la Ineu preţul apei potabile să fie dublu faţă de Sebiş sau de Chişineu Criş, oraşe învecinate”, a declarat Silviu Dimofte. Un alt subiect al conferinţei de presă a fost vandalizarea panourilor publicitare PMP din judeţul Arad. PMP Arad are mai multe asemenea panouri amplasate legal. În ultimele zile, panoul situat în oraşul Sebiş a fost vandalizat.

Facebook Comments