Remedii eficiente pentru durerea de spate
Peste 80% dintre adulţi se vor confrunta cu cel puţin un episod de durere de spate pe parcursul vieţii, în special după vârsta de 40 de ani. Potrivit unui raport Harvard, unul din cinci americani, femeie sau bărbat, se plânge de dureri de spate. Principala cauză ar fi înaintarea în vârstă, spun specialiştii, deoarece oasele şi articulaţiile din zona lombară încep să se taseze, plus că producţia de colagen şi elastină scade, ceea ce reduce flexibilitatea articulară.
Alte cauze ale durerilor de spate sunt hernia de disc, o afecţiune care survine pe fondul deteriorării unui disc intervertebral, de regulă la nivelul inferior al coloanei (lombar), dar şi sciatica – ale cărei simptome se manifestă prin durere puternică la nivel lombar, care se lasă pe coapse şi picioare.
Întinderile, ridicările de greutăţi mari sau un accident sunt, de asemenea, posibile cauze ale durerilor lombare. Aceste dureri trec adesea de la sine, poate cu ajutorul unor analgezice, dar dacă persistă mai mult de 3-4 zile, este cazul să programezi o vizită la medic.
Cu toate acestea, în funcţie de cauza şi de intensitatea durerii, poţi încerca anumite remedii pentru ameliorarea acesteia. Iată câteva variante de luat în seamă: