Regretele actriței Emilia Popescu

by Cristian Dobre

Pe Emilia Popescu toată lumea o ascociază cu Teatrul de Comedie. În timp ce pentru notorietatea ei este bine, pentru cariera cinematografică e mai puțin bine. Regizorii de film o văd talentată doar pe scena teatrului și nu i-au dat prea multe șanse și în lungmetraje. Cel puțin în ultimii 30 de ani nu a mai prins niciun rol în film.

Chiar dacă are un public dedicat și nu a dus lipsă de proiectele de teatru, ca orice actor, Emilia Popescu și-a dorit să joace și în lungmetraje. Dacă, înainte de Revoluția din 1989, imediat după ce a terminat Facultatea, a avut șansa să joace în câteva filme difuzate la cinematograf, după 1990, niciun producător de film nu a mai avut încredere în ea.

”Am jucat doar în patru filme, dar știe lumea cine sunt. Glumesc. Regizorii își fac o anumită imagine despre tine și, probabil considerând că sunt actor de comedie, au considerat că această imagine nu s-a prea potrivit cu perioda de după 1990. Atunci se făceau filme care arătau o Românie în care eu păream că nu mă încadrez. Mă gândesc că din cauza asta. Eram prea ”luminioasă” pentru ceea ce voiau ei să arate”, a povestit îndrăgita actriță pe canalul de YouTube a lui Marius Manole.

Dragoș Buliga i-a dat un rol principal într-un serial TV

Dacă producătorii de lungmetraje au ocolit-o, fiind de părere că cele peste 30 de personaje pe care le-a interpretat în piesele de teatru, de comedie, îi pun o etichetă, iată că norocul a venit din altă parte.
”Am făcut câteva filme până în 1990, unul în 1991 și după… gata. Dar am jucat în primul film Moromeții, nu și în cel de-al doilea. E păcat, că a trecut timpul, dar asta e. Poate că, pentru regizori, sunt prea teatrală și mă asociază cu altceva decât cu ceea ce vor ei să arate în film.

În ultimii ani, actrița a jucat în serialul ”Agenția matrimonială” și în ”Ai noștri” – regizat de Dragoș Buliga și difuzat în 2017 la PRO TV.
Sursa. libertatea.ro

Facebook Comments