Regina Elisabeta, la Săptămâna Modei de la Londra

by Dana B.

Regina Elisabeth a II-a a Marii Britanii a avut marţi o apariţie surpriză în primul rând al unei defilări de la Săptămâna Modei de la Londra, urmărind o prezentare a designerului Richard Quinn, scrie Sky News.

Regina, recunoscută pentru impecabil a participat la prezentarea unuia dintre cei mai emblematici designeri britanici, Richard Quinn. Ea a stat în primul rând, alături de editorul Vogue SUA, Anna Wintour.

Prezența monarhului, în vârstă de 91 de ani, a fost ținută secretă până în ultima clipă și nu s-a făcut public faptul că va participa la eveniment. Dar la finalul showului, Regina i-a oferit lui Quinn premiul inaugural al reginei Elisabeta a II-a pentru design britanic.

Elegantă ca de fiecare dată, suveranul britanic a purtat o rochie și jachetă de tweed albastru deschis cu cristale Swarovski, realizată de designerul ei preferat, Angela Kelly, cea care a stat de cealaltă parte a reginei și care a fost cea care a avut ideea decernării acestui premiu.

Din fotografiile surprinse de jurnaliști la Săptămâna Modei de la Londra, regina părea să se bucure de spectacolul oferit de manechinele aflate pe podium și care au prezentat o colecție colorată și foarte interesantă.

Premiul primit anul acesta de Richard Quinn a fost instituit pentru a recunoaşte rolul jucat de industria modei în societate şi diplomaţie, a precizat Palatul Buckingham într-un comunicat. Distincţia va fi acordată anual unui designer britanic în ascensiune care arată un talent excepţional şi originalitate.

Quinn, designer născut la Londra, și-a lansat propriul brand în 2016 și este „Specializat în creaţii pentru femei şi textile, colecţiile sale sunt îndrăzneţe şi emoţionale, creând o viziune progresistă şi fără teamă”.

Luni, regina a invitat designerii de modă şi modelele la o recepţie la Palatul Buckingham.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments