Regimul termic revine la normal, pe parcursul următoarelor două săptămâni

by Andreea Radu

Regimul termic va reveni la normalul perioadei din calendar, începând de la jumătatea acestei săptămâni, interval în care sunt estimate și precipitații mai consistente în majoritatea regiunilor, arată prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), ce vizează perioada 8 – 21 septembrie 2025.
În Banat, media temperaturilor din timpul zilei va crește în primele trei zile, astfel că va atinge valoarea de 33 de grade în 10 septembrie. Ulterior se poate identifica o scădere de la o zi la alta, astfel că, în data de 15 septembrie, maximele termice se vor situa, mediat, în jurul a 26 de grade. După această zi, temperaturile maxime vor mai crește ușor, până spre o medie de 28 de grade, în perioada 16-19 septembrie. La finalul intervalului de analiză se observă o altă scădere a temperaturilor diurne, spre aproximativ 26 de grade. În ceea ce privește minimele termice, mediat, se vor înregistra 15 grade în intervalul 8-10 septembrie, apoi vor crește spre 18 grade în data de 11 septembrie. După aceasta, se observă o scădere treptată a mediei temperaturilor minime, astfel încât, la finalul celei de-a doua săptămâni, se vor atinge 12 grade. Temporar va ploua, posibil mai însemnat cantitativ în perioada 11-14 septembrie.
În Crișana, prima săptămână va debuta cu variații ale mediei maximelor termice între 25 și 30 de grade. Din ziua de 11 septembrie se remarcă o scădere a temperaturilor maxime, astfel că, mediat, se vor înregistra aproximativ 26 de grade, în perioada 12-18 septembrie. Ulterior se poate observa o scădere a temperaturilor de pe parcursul zilei, astfel încât, la finalul celei de-a doua săptămâni se va atinge valoarea medie de 24 de grade. Dacă se face referire la minimele termice, acestea vor scădea ușor în primele trei zile, iar în data de 11 septembrie se poate identifica o creștere, până la aproximativ 17 grade. După aceasta, media temperaturilor nocturne va scădea treptat spre 11 – 12 grade, în a doua jumătate a intervalului de referință. Temporar va ploua, local însemnat cantitativ, îndeosebi în prima săptămână analizată.
În Transilvania, începutul primei săptămâni indică variații ale mediei temperaturilor maxime, iar cea mai mare valoare se va înregistra în zilele de 10 și 11 septembrie (28 de grade). După aceasta, media maximelor termice va scădea până spre debutul celei de-a doua săptămâni, astfel că, în 15 septembrie, se vor atinge 24 de grade. Această valoare se va menține până spre sfârșitul intervalului de referință. Dacă se face raportare la temperaturile din timpul nopții, media acestora va fi cuprinsă între 11 și 13 grade în prima jumătate a perioadei analizate. Din data de 14 septembrie se poate observa scăderea treptată a minimelor termice, astfel încât, mediat, se vor înregistra 9 grade în intervalul 16 – 21 septembrie. Va ploua, local însemnat cantitativ, cu precădere în prima săptămână a perioadei de referință, scrie agerpres.ro.

Facebook Comments