Regal pe tatami, în weekend: trei competiţii de judo, la Arad!

by Sorin Haut

Peste 600 de judoka vor participa în weekend, la Arad, în cadrul a trei competiţii de tradiţie, pe tatami. Mai întâi, sâmbătă, de la ora 10 va avea loc, în Polivalenta arădeană, a 10-a ediţie a Cupei CSM Arad, întrecere cu caracter internaţional rezervată categoriilor mici, de sub 10, 12 şi 14 ani.

Apoi, duminică, de la ora 9, sunt programate, tot la Polivalentă, main-eventurile sfârşitului de săptămână: Ziua Judoului Arădean, eveniment ajuns la ediţia a 7-a şi dedicat părintelui judoului românesc, Mihai Botez, chiar în această zi, de 9 decembrie, împlinindu-se 7 ani de la dispariţia marelui maestru.

Tot duminică e programată şi etapa Euroligii regionale la judo – a 6-a ediţie, cu participarea unor sportivi din mai multe ţări, printre care România, Serbia, Ungaria, Croaţia, Austria sau Germania. Aradul se înscrie cu şanse la medalii prin sportivii CSM-ului, Sofian Popa, Gabriel Calmar şi Andreea Ciopraga, antrenaţi de Dorin Drimbe.

Cele două competiţii de duminică au fost prefaţate astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Pensiunea George’s, cu amfiotrini Arpad Nagy, profesor şi antrenor de judo şi Silviu Turc, principalii artizani ai organizării importantelor competiţii de la sfârşitul săptămânii.

„Avem premii totale în valoare de 5.000 de euro. Echipa care va acumula cele mai multe puncte se va alege cu marele premiu, de 1.000 de euro. De asemenea, sportivii care se vor clasa pe podium vor primi pachete cu cadouri, ţinând cont că e şi Moş Nicolae. Ne bucurăm că putem organiza competiţii de asemenea nivel”, a spus, printre altele, Silviu Turc, un mare împătimit şi susţinător al judoului arădean.

„În ambele zile cred că vom avea peste 600 de sportivi prezenţi, ceea ce e un număr impresionant. La Cupa CSM vor concura sportivii de la categoriile mai mici, iar noi am încercat să completăm cu categorii mari, în acest an vom avea şi sportivi la sub 18 şi 23 de ani. În premieră, vom fi onoraţi şi de sportivi din Canada. Ţin să mulţumesc Primăriei din Pecica, care ne ajută foarte mult în organizarea etapei de Euroligă”, a spus antrenorul Arpad Nagy, al cărui băiat, David, a obţinut rezultate notabile în acest an.

Între judo și sambo, David Nagy a strâns în acest an cinci titluri de campion național, dar și o medalie de bronz cu echipa României la „europenele” de judo juniori. De asemenea, sportivul arădean a mai obţinut, în toamna lui 2018, bronz mondial la sambo, alături de echipa României. Sambo e de câteva zile sport olimpic, iar cel mai probabil, din 2024 va figura la Jocurile Olimpice!

Facebook Comments