Regal internațional pe tatami la Arad, în acest week-end

by Sorin Haut

Iubitorii judoului din Arad au parte de un regal pe tatami, la sfârșitul acestei săptămâni, când vor avea loc Ziua Judoului Arădean (U14), etapa a IV-a la Judo Euro League Regional (U16) și Cupa „CSM Arad-Pecica” (U10 și 12). Evenimentele au fost prefațate în cadrul unei conferințe de presă de către Silviu Turc, Arpad Nagy, Mihai Telechi (antrenori judo), Lucia Mihalache (director CSM Arad) și Ioan Coste (director CSȘ Gloria). Chiar în prima zi de concurs, 9 decembrie, se vor împlini 6 ani de când ne-a părăsit „părintele judoului românesc”, Mihai Botez, în amintirea căruia discipolul său Pavel Milovan va susține un moment demonstrativ.
Ziua Judoului Arădean, ajunsă la a VII-a ediție, și a cincea filă a Euro League Regional vor debuta sâmbătă, la ora 9, la Sala Sporturilor „Victoria”. Vor fi prezenți sportivi din 6 țări, alături de cele ce participă în concursul regional, Serbia, Croația, Polonia și România, mai fiind prezente cluburi din Germania și Austria. Primii 20 de sportivi din Euro League Regional vor fi premiați, etapa de la Arad fiind ultima din acest an. Duminică, în a doua zi a competiției, pe tatami își vor face apariția și cei mai mici practicanți ai judoului, ce vor concura pentru medaliile Cupei „CSM Arad-Pecica”, aflată la ediția a IX-a.
Grație organizării ireproșabile a Cupei Europei 2017, categoria U21, Aradul a primit din partea Federației Române de Judo și a forului continental, organizarea și în 2018 a unei noi etape europene. Informația a fost oferită presei de către „Pușa” Mihalache, care a adăugat că mai multe cluburi, printre care și cele arădene, vor primi din partea FRJ câte 36 de saltele ce au fost utilizate doar la competiția internațională de la Arad. De asemenea, profesorul Mihai Telechi a anunțat că orașul nostru va fi între 23-25 februarie 2018 gazda Campionatului Național Under 18, competiție ce va avea loc la sala „UAV-Mihai Botez”.

Facebook Comments