REFERAT DNA: O PARTE DIN MITA A AJUNS LA PDL

by webeditor

Elena Udrea şi Emil Boc l-au susţinut pe ministrul Gabriel Sandu pentru promovarea unei hotărârii de guvern şi alocarea bugetului necesar în vederea achiziţionarii de licenţe IT (dosarul Microsoft), se arată în referatul procurorilor DNA prin care cer arestarea preventivă a Elenei Udrea. De asemenea, procurorii susţin că  beneficiari ai sumelor de bani din plăţile efectuate în baza contractului sunt printre alţii şi Sandu Gabriel, Cocoş Dorin şi Partidul Democrat Liberal, care a beneficiat de plata unor materiale electorale prin intermediul fostului ministru Sandu Gabriel.
De asemenea, procurorii susţin că „inculpatul Sandu Gabriel –ministru al Comunicaţiilor la data respectivă, a procedat la realizarea procedurii de achiziţie şi la încheierea contractului de licenţiere ca urmare a presiunilor exercitate de UDREA ELENA GABRIELA – în calitate membru al Guvernului şi vicepreşedinte PDL, precum şi ca urmare a presiunilor exercitate de alte persoane din conducerea partidului”.

„Din probatoriul testimonial rezultă că pentru promovarea hotărârii de guvern nr. 460/2009 şi alocarea bugetului necesar, inculpatul Gabriel Sandu a beneficiat de susţinerea ministrului Udrea Elena Gabriela, a primului ministru (….) şi a lui (….)„, se arată în referatul procurorilor DNA în dosarul Microsoft. În perioada mai sus menţionată, premier al României era Emil Boc.

Procurorii susţin în referat că „beneficiari ai sumelor de bani din plăţile efectuate în baza contractului sunt printre alţii inculpatul Sandu Gabriel, inculpatul Cocoş Dorin şi Partidul Democrat Liberal care a beneficiat de plata unor materiale electorale prin intermediul inculpatului Sandu Gabriel„.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/referat-dna-emil-boc-apare-in-dosarul-microsoft-o-parte-din-mita-a-ajuns-si-la-pdl_201732.html#ixzz3RRo1ehVd

Facebook Comments