Rednic susține că a refuzat-o pe Standard: „Nu era corect față de UTA, am început un proiect aici”

by Sorin Haut

Mircea Rednic a vorbit astăzi, în prima conferință de presă din 2024, despre șansa ce i s-a oferit și pe care ar fi refuzat-o în favoarea proiectului UTA. Antrenorul Bătrânei Doamne a declarat că varianta Standard Liege a fost reală, doar că nu mai e la vârsta de a se aventura: „Nu au fost doar zvonuri, a fost adevărat, dar s-a închis. În primul rând, eu am spus că voi pleca atunci când vom avea echipă de play-off. Până atunci, am acceptat o strategie, un proiect, m-am implicat foarte mult și am decis să rămân în continuare. Nu era corect din partea mea, mai ales la ce s-a întâmplat în vară, când au plecat foarte mulți jucători și au venit foarte mulți, nu era cazul. Nu mai am 40 sau 45 de ani, am făcut multe greșeli când am luat unele decizii și mi-am stricat și CV-ul. Am fost la Standard, i-am preluat într-o perioadă mult mai delicată decât acum, la retrogradare, am intrat în play-off, am terminat pe locul 4, ne-am calificat în Europa, după care nu mi s-a mai prelungit contractul. Nu mai vreau să fac greșelile pe care le-am făcut, să iau echipe din mers. Mă simt foarte bine aici, am avut sprijin din partea domnului Meszar.”

Despre obiectivul cu arădenii: „Să nu mai avem emoții, ar fi o surpriză play-off-ul!”

Pe de altă parte, Rednic le lasă ușa deschisă belgienilor pentru viitor. „Am stat puțin pe gânduri, pentru că am casă și în Belgia, am și cetățenie belgiană, familia e pe drumuri. Iar Standard e un club la care eu am avut performanțe atât ca și jucător, cât și ca antrenor, sunt respectat acolo. Dar, mai vedem, eu mă simt bine aici”, a adăugat Mircea Rednic. În fine, fostul internațional a spus ce-și propune la UTA în acest sezon: „Clar, îmi doresc să nu mai avem emoții cum au fost în anii trecuți, dar și să avem surprize. Iar pentru mine o surpriză ar să fim în play-off, un obiectiv pe care toată lumea și l-ar dori și se poate realiza. Anul trecut era diferență mare între echipele de sus și cele mai de jos, acum e mai strâns și echipele din față au probleme”. În SuperLigă, UTA a strâns 24 de puncte (tot atâtea câte are și Voluntari, pe loc de baraj, 13) după 21 de etape și e abia pe locul 12.

Vin maxim 4-5 întăriri, în toate compartimentele. Trei jucători sunt în probe

În privința lotului, Rednic susține că își dorește maxim 4-5 jucători în această iarnă. Până atunci, „Puriul” îl testează pe fundașul Răzvan Trif, dar și pe atacanții Andrei Istrate (21 de ani, fost la Academia FCSB-ului și în Liga 2, la Poli Iași și Viitorul Târgu Jiu) și Adrian Dragoș (16 ani, crescut de Atletico Arad). UTA s-a despărțit deja de Roganovic, Vucenovic, Leidsman, Carp, Holst și Markov, iar Dumitrașcu, Marku și Kucher nu prea mai intră nici ei în calcule. „Suntem în discuții cu mai mulți jucători, dar nu vor veni mai mult de 4-5 jucători. Ne-am făcut și noi niște calcule, atât financiare, cât și, în primul rând, legat de grup, nu vreau să avem concurență numai de dragul de a avea concurență. Au fost și jucători care au plecat, unii în condiții avantajoase pentru noi, alții n-au vrut nicicum să stea, să colaboreze, să negocieze cu noi. Jucătorii care vor veni trebuie să facă diferența, să se impună ca titulari. E vorba de un atacant, un mijlocaș, un fundaș stânga, chiar și un portar, avem nevoie să fie concurență. Nu a semnat nimeni, nu vă așteptați ca jucătorii de pe listă să vină înainte de 31 ianuarie”.

Facebook Comments