Rednic simte încă de la debut cum i se scoate mingea din poartă: ”Rămân cu un gust amar, meritam să ne calificăm”

by Sorin Haut

La finalul semifinalei de Cupă de pe Cluj Arena, câștigate de Universitatea cu 1-0, Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA, a considerat că formația sa ar fi meritat să ajungă în finala competiției, care se va disputa la Sibiu. Rednic nu a fost de acord cu lovitura de la 11 metri acordată celor de la ”U” Cluj, în urma căreia a marcat golul calificării, dar nici cu reușita anulată luii Postolachi, la scorul de 0-0.

Nu am ce să zic. Am făcut un meci bun, am dat gol. Nu am primit gol. Nu se poate. Am vorbit, vorbim de fotbal. Remacle s-a împiedicat de iarba aia, de hibrid. Nu a fost penalty. Ei nu au dat gol, nu au dat un șut pe poartă în repriza a doua. Trebuia să înscriem două goluri. Noi meritam să ne calificăm. Păcat. Meciul nu a fost decis de VAR, ci de el (n..r de arbitru). El a decis. Nu am reușit să marcăm.

Am avut probleme cu accidentații. Chindriș a făcut o ruptură. E stres mult. Lumea își dorea să ajungem în finală. Nu avem ce să facem. Ne gândim la meciul de marți.

Noi am dat gol, nu a fost validat, ei nu au dat gol. Meritam mai mult. Jucătorii au reacționat foarte bine. Nu am reușit să dăm mai mult de un gol și uitați ce s-a întâmplat.

Le-am cerut jucătorilor să-mi spună unde dau un randament maxim. Fundașii laterali au urcat bine. Poate ar fi trebuit mai mulți oameni în careul de 16 metri.

Rămân cu un gust amar. Poate nu îi place de UTA (n.r. arbitrului). Îl delegi în continuare. Nu poți să intervii într-un joc. Înseamnă că în Anglia stau la fiecare fază la VAR. Noi suntem obligați să câștigăm toate meciurile”, a spus Mircea Rednic, la finalul meciului cu ”U” Cluj.

Facebook Comments