Rednic nu e încă mulțumit de lot, dar anunță că UTA merge la Sibiu să ia trei puncte!

by Sorin Haut

Mircea Rednic a anunțat astăzi, în conferință de presă, că are la dispoziție doar 16 jucători, plus doi portari, înainte de meciul de sâmbătă, de la Sibiu, cu FC Hermannstadt. Supărat că a scăpat printre degete în ultimele zile alte două transferuri, iar unul din motive ar fi că foști jucători ar fi vorbit urât de club!?, antrenorul UTA-ei continuă să fie nemulțumit și se plânge de probleme de lot, dar și de altă natură, cu mențiunea că era prost informat despre situația puștiului Ekmekci: „Nu sunt foarte mulțumit de lotul de jucători pe care îl am la dispoziție. În momentul de față am 16 jucători de câmp, plus doi portari. Marcelo Freitas nu are cartea verde, sper totuși să vină până la ora partidei de sâmbătă, iar Ekmekci s-a operat ieri și va lipsi o bună bucată de timp. A fost operat la inimă, dar nu e ceva foarte grav, nu știu mai multe. Apoi, l-am pierdut și pe Stroungis, pentru o lună, nici el nu are voie să facă efort. Sper să își revină cât mai repede.” Ahmet Ekmekci, unul dintre jucătorii tineri importanți, are palpitații la inimă, dar conform familiei, încă se află la nivel de investigații. A primit deja un diagnostic la Timișoara, nu grav, dar mai urmează un consult și în Turcia. El are doar 19 ani și tocmai a semnat prelungirea contractului cu Bătrâna Doamnă până în anul 2026. De asemenea, fundașul central grec Stroungis ar avea și el probleme la inimă și i s-a recomandat să nu mai facă efort pentru o perioadă bună de timp. Știm deja că UTA a confirmat cel de-al 12-lea transfer al verii, fundașul dreapta portughez Diogo Rodrigues, care însă probabil că nu intră în calcule pentru meciul de sâmbătă.

„Hermannstadt este bine organizată, dar de nivelul nostru”

Cele mai mari probleme sunt în atac, unde variantele sunt doar Cooper, cu probleme fizice și olandezul Leidsman. Tehnicianul UTA-ei a studiat și analizat adversara de sâmbătă, ajungând la concluzia că este o echipă de bătut: „A mai trecut o săptămână, așa că jucătorii nou veniți sunt mai bine pregătiți, suntem mai omogeni decât am fost la început, asta se întâmplă cu fiecare zi ce trece. Avem un meci cu o echipă care vine după o victorie și nu a schimbat foarte mult în ultima perioadă la nivel de lot. Hermannstadt este o echipă omogenă, bine organizată și foarte periculoasă pe contraatac. Așa a și câștigat la Iași. Am văzut acel meci, l-am analizat, le vom transmite concluziile și jucătorilor. Eu cred că adversara este de nivelul nostru, așa că e clar că mergem să luăm cele trei puncte.” Rednic nu a închis campania de achiziții și anunță că va mai transfera la UTA încă 3-4 jucători: Din punct de vedere financiar se pot face unele sacrificii pentru atacanți. E vorba de trei jucători maxim pe care eu vreau să-i iau, plus încă unul sau doi români.” Meciul dintre FC Hermannstadt și UTA este programat sâmbătă, ora 18:30, pe Stadionul Municipal din Sibiu și contează pentru etapa a treia a SuperLigii. (foto: UTA Arad, facebook)

 

Facebook Comments