Rednic debutează cu victorie în Superligă! UTA o bate pe Hermannstadt și respiră în lupta pentru salvare

by Sorin Haut

În jur de 6000 de spectatori au fost alături de UTA în această seară, la meciul crucial din etapa a șasea a play-out-ului Superligii, cu FC Hermannstadt. A fost și debutul lui Mircea Rednic în fața suporterilor arădeni, în chiar cel mai important moment al sezonului. Devansați de FC Argeș, roș-albii erau pe loc direct retrogradabil înaintea partidei de pe Arena Francisc Neuman și aveau nevoie ca de aer de victorie. Iar misiunea se anunța grea în condițiile problemelor de lot, Rednic menajând în prima repriză câțiva jucători importanți, precum Anton sau Postolachi, în vreme ce Chindriș era accidentat, dar și suspendat. Măldărășanu a aruncat în luptă aproape tot ce avea mai bun, iar sibienii au opus o rezistență bună în primele 45 de minute. UTA a măcinat în gol și în ciuda dominării nu a avut șut de poartă și nici o ocazie de gol. În schimb, oaspeții au risipit o dublă mare șansă în minutul 35, când Limaj a preluat greșit în loc să șuteze și Roger a blocat în careu in extremis, pentru ca același sibian să tragă puțin alături după cornerul rezultat.

Roger a adus trei puncte de la… punctul cu var: penalty dat cu VAR! 

Rednic a mutat la pauză și și-a introdus golgheterul, Postolachi intrând în locul lui Milosevic. Iar debutul mitanului secund a fost cu noroc, centralul Flueran acordând penalty cu ajutorul VAR, după un henț comis în careu de Sota. A transformat precis de la punctul cu var Roger și era 1-0. Oaspeții au replicat apoi prin Balaure și Bărbuț, dar prea puțin pentru a pune cu adevărat în pericol poarta arădeană. A venit minutul 70, când s-a instalat panica pe stadion, după ce puștiul Rareș Pop s-a prăbușit pe gazon după un șut la poartă. A intervenit ambulanța și după aproape șapte minute, juniorul UTA-ei a fost pus pe targă, dar fără să fie nimic grav. Pauza forțată a scăzut și mai mult ritmul și sibienii nu au găsit calea spre poartă, UTA închizându-se bine în apărare.

Rareș Pop s-a prăbușit pe gazon, dar și-a revenit la finalul meciului

Anton l-a încercat pe Letica cu un șut de la 25 de metri, dar portarul lui Hermannstadt a scos de sub transversală. Trupa de pe Cibin s-a stins brusc în repriza a doua, cu multe pase greșite și un joc haotic, permițându-le arădenilor să câștige fără mari emoții un meci extrem de important. Pe final a înscris și Șteau, dar reușita sa a fost anulată pentru ofsaid. Scor final 1-0 și Rednic debutează cu victorie la Arad, precedentul său succes în prima ligă datând din decembrie 2021, pe când o antrena pe Dinamo. Utiștii au sărbătorit la final alături de fani, la bucurie participând și Pop, care a coborât din ambulanță! Pe UTA, care urcă pe locul 14, cu 21 de puncte, o așteaptă o dublă deplasare decisivă în județul Argeș, după care speră să își asigure măcar barajul de menținere. (foto: gsp.ro, UTA Arad)

Formații:

UTA: Iacob – Benzar, Benga, Hoxhallari, Abeid – Batha – R.Pop (76 Șteau), Ubbink (91 Vukcevic), Roger (76 Anton), Otele (64 Stahl) – Milosevic (46 Postolachi). Antrenor: Mircea Rednic.

Hermannstadt: Letica – Butean, Bejan, Stoica, Opruț – Mino Sota – Balaure (65 Bărbuț), Alhassan, Limaj (65 Babic), C.Popescu (90 Oroian) – Paraschiv. Antrenor: Marius Măldărășanu.

Arbitri: Viorel Flueran (Craiova) – Valentin Avram (București), Ciprian Danșa (Satu Mare). Rezervă: Robert Avram (Pitești)

Camera VAR: Iulian Dima (București), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea).

Facebook Comments