Rednic anunță că UTA s-a înțeles și cu fundașul central Ibrahima Conté

by Sorin Haut

După germano-ghanezul Reagy Ofosu, mijlocaș de bandă ce a semnat ieri, Rednic anunță că UTA s-a înțeles și cu fundașul central Ibrahima Conté , jucător cu 21 de selecții în naționala celor din Guineea. El este deja la Arad, urmând să semneze și el. Conté a jucat pentru doar pentru Lorient și Chamois Niortais, iar cea mai mare parte a carierei a petrecut-o în Ligue 2. Aici, fundașul de 1,91 metri a strâns 112 partide, în care a marcat 5 goluri și a oferit o pasă decisivă. În sezonul trecut a jucat de 21 de ori pentru echipa din Niort, care a terminat sezonul pe ultimul loc și a retrogradat în liga a treia. 

L-am dorit și pe el, de mai multă vreme, dar nu se încadra în politica salarială a clubului nostru. Acum a acceptat! A tot tras de timp, nu și-a găsit echipă, iar acum e deja la antrenament. Am cerut contract pe doi ani, iar el a fost de acord. A jucat aproape cinci ani în liga secundă din Franța, ceea ce e un lucru foarte bun, știm cât de valoroasă e liga a doua din Hexagon. Sunt foarte mulțumit de aceste două transferuri, deoarece mi i-am dorit”, spune Mircea Rednic.

Interesant e că Rednic întărește posturi destul de bine acoperite (în centrul apărării sunt, totuși, probleme, Markov fiind în continuare accidentat, iar grecul Stroungis indisponibil până în… decembrie!, decizie luată împreună cu medicul), în timp ce exact pe postul deficitar, cel de atacant de careu, unde nu există alternativă viabilă pentru Cooper, nu se găsesc variante.

UTA a ajuns la 19 transferuri, iar destui jucători aduși de Rednic și conducere nu au confirmat, fiind greu să se rezilieze contractele. 

Facebook Comments