Rednic a fost adoptat rapid de suporteri: „După câteva meciuri mi se strigă numele, nu mi s-a mai întâmplat!”

by Sorin Haut

Suporterii UTA-ei au primit ceea ce meritau abia în ultimul meci al sezonului 2022-2023, un meci care dacă suntem corecți nu poate fi trecut la unul de SuperLiga. Gloria Buzău a fost o glumă de echipă pe Arena Francisc Neuman, facilitând și ea salvarea de la retrogradare a UTA-ei în barajul de menținere/promovare. Utiștii au înțeles, măcar în ceasul al 12-lea, că la Arad trebuie să te sacrifici și să ai atitudinea corectă când porți tricoul Bătrânei Doamne. Un stadion plin a fost alături de UTA la meciul salvării, iar finalul a fost cu happy-end. Entuziasmul și atașamentul fanilor s-au văzut la final, când după ultimul fluier gazonul arenei arădene a fost invadat de suporteri, în special cei mai tineri dintre ei. O bucurie sinceră, dar cu adevărat exagerată dacă vorbim de echipă, pentru că UTA nu poate sărbători așa ceva și nu va mai trebui să ajungă într-un astfel de moment dacă se respectă pe ea. Un sezon pornit cu investiții și speranțe și încheiat la…barajul pentru menținerea în SuperLigă, cu Buzăul. Poate singurul câștig după această stagiune e că Aradul se pregătește de al patrulea sezon consecutiv în elită. Tribunele l-au adoptat rapid și pe Mircea Rednic, acesta declarându-se surprins de atașamentul pe care l-a primit din partea unor oameni de rând pe care nu i-a cunoscut până acum, dar care îi mulțumesc pentru că le-au salvat echipa de suflet de la retrogradare. Experimentatul tehnician a vorbit inclusiv în conferința de presă de aseară despre un fan special și propunerea sa inedită.

Surprins de atașamenul fanilor: „Toată lumea a vrut să ajute, este incredibil!”

„Clar că diferența dintre noi și Buzău s-a făcut și la public. Din acest punct de vedere, nu am avut emoții. Și acum vă relatez despre un caz unic din toată cariera mea, ca jucător și antrenor. Ieri, înainte de cantonament, un domn de 70 de ani, pe bicicletă, m-a așteptat la stadion. S-a prezentat, a spus că este din Felnac și că a filmat antrenamentul buzoienilor și, dacă mă ajută, mi-o dă cu mare drag. E incredibil ce se întâmplă, a vrut și el să ajute. Emoții am avut încă de la început la Arad, toată lumea a vrut să ajute, să se implice. Nu mi s-a întâmplat așa ceva niciodată, cred că și el a fost printre cei 11 mii de spectatori din tribune, toți cu gândul și sufletul la meci. Mă bucur că i-am făcut fericiți, după patru etape și două meciuri de baraj mi se strigă numele, nu mi s-a mai întâmplat nici asta!”, a spus Rednic. Antrenorul UTA-ei trebuie să se apuce rapid de treabă, pentru că încă de astăzi trebuie să se lucreze la noul lot pentru sezonul viitor. Vor fi negocieri cu jucători aflați la final de contract, probabil o nouă strategie, cu contracte ceva mai mici dar bonusuri financiare pentru obiectivul de performanță, dar și transferuri. UTA e în vacanță până pe 18 iunie, după care echipa se va reuni, noul sezon urmând să debuteze în weekendul 14-16 iulie.

Facebook Comments