Record național: un consumator de droguri, la Urgenţă de 64 de ori în două luni. Cerea medicilor să vadă dacă a făcut infarct şi analize despre care a citit pe Google

by Andreea Radu

Dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor, a declarat într-un interviu acordat News.ro că, în afară de urgenţele care sunt specifice unor perioade din an, precum cele legate de viroze sau gripă, sunt şi alte cazuri de pacienţi despre care spune că nu găsesc în alte locuri soluţii pentru rezolvarea problemelor de sănătate pe care le au, aşa că aleg să vină la urgenţă. Sistemul de sănătate trebuie să fie capabil să ofere alternative pentru aceşti pacienţi, spune medicul. Dr. Borcea a precizat că toţi pacienţii sunt ajutaţi la urgenţă, indiferent de problema pe care o au, dar că o parte dintre ei pot înţelege că soluţia pentru problema lor este la medicul specialist din ambulator, de exemplu, sau dintr-un centru de permanenţă.
Problemele celor care au o anumită dependenţă, rezolvate numai acut în urgenţă. Dr. Hadrian Borcea a spus că soluţia pentru mulţi dintre aceşti pacienţi este numai pe termen foarte scurt în UPU, cea pe termen lung fiind la medicul specialist. “Un tânăr din Oradea a revenit în UPU din noiembrie de 64 de ori”, a declarat şeful UPU-SMURD Bihor.
“Evident, mai există încă o categorie de pacienţi, cei care revin în mod repetat pentru că au probleme cronice în contextul cărora nu conştientizează că trebuie să apeleze la medicul specialist care poate să le rezolve problema.
Şi aici am tot dat exemplul adicţiilor, cei care sunt dependenţi de diferite substanţe, inclusiv alcool, droguri, care vin în UPU fie că sunt aduşi de familie, fie vin ei înşişi dar iarăşi, noi putem rezolva problema acută, dar pe termen lung ei trebuie să se adreseze celor care pot să le rezolve adicţia.
Ca exemplu, un tânăr din Oradea care a revenit în UPU din noiembrie de 64 de ori. A fost până la începutul anului acesta pentru că ştie că după consumul de cocaină riscul să dezvolte infarct miocardic este mare. Şi atunci revine ca să verifice dacă nu cumva a făcut infarct miocardic.
E electrocardiograma care este suverană, îi facem pentru că nu vrem să păţească ca în fabula cu Petrică şi Lupul, îi spunem că nu are infarct dar el este nemulţumit pentru că nu îi facem acele analize suplimentare pe care el ar vrea să i le facem şi pe care le identifică pe Google, crede că acelea îl exonerează de infarctul miocardic.
Nu aş putea să spun că nu ar trebui să ajungă în urgenţă, noi suntem ca un fel de triaj al sistemului sanitar acum, vin la noi şi noi trebuie să le spunem care e soluţia, dar aici ar trebui să existe un compromis, odată pacienţii să înţeleagă, că e mai bine să meargă la diabetolog, la neurochirurg, decât să revină de 100 de ori în UPU, să înţeleagă că asta e soluţia pentru el, şi nu să genereze agresivitate sau supărare, pe de o parte. Pe partea sistemului trebuie să existe mecanismul care să îi preia pe aceşti pacienţi”, a explicat Dr. Hadrian Borcea.

Facebook Comments