Recomandări pentru arădenii care doresc să participe la „Târgul de fete de pe Muntele Găina”

by Florian Popa

 În  contextul sărbătorii tradiționale „Târgul de fete de pe Muntele Găina”, ce va avea loc în perioada 16-17 iulie 2022, pe platoul de pe vârful Găina, structurile Ministerului Afacerilor Interne din Județul Arad formulează următoarele recomandări și precizări, adresate arădenilor care vor dori să participe la sărbătoare și intenționează a se deplasa pe munte cu mijloace auto proprii:

 

Instituția Prefectului – Județul Arad 

 

  • Programele cultural-artistice care vor avea loc pe platoul montan „Găina” sunt organizate de autorități publice locale din Județul Alba. Zona de competență a structurilor M.A.I. din Județul Arad vizează în mod special drumul de acces spre vârful Găina ce pornește din comuna Hălmăgel, prin satul Luncșoara;
  • De la ieșirea din ultimul sat aparținător comunei Hălmăgel, drumul prin care se poate face accesul auto spre Muntele Găina este un drum forestier, închis în mod obișnuit circulației publice;
  • Partea de drum forestier are o lungime de aproximativ 20 de kilometri, drum de pământ, îngust, cu mai multe porțiuni de rampă. Chiar dacă Direcția Silvică Arad continuă intervențiile de pietruire a zonelor problematice ale drumului, există mai multe zone periculoase care nu pot fi abordate cu autoturisme obișnuite, având garda la sol joasă, ci doar cu autoturisme de teren, existând pericolul producerii unor defecțiuni care să îngreuneze semnificativ circulația pe drumul îngust, care permite foarte greu întoarcerea. În acest sens, îi rugăm pe toți arădenii care doresc să urce pe munte să urmeze în mod strict atenționările Inspectoratului Județean de Poliție cu privire la circulația pe drumul forestier. 
  • Pe platoul montan „Găina” se poate ajunge alternativ prin județele Hunedoara – Alba (prin Brad-Abrud-Câmpeni-comuna Avram Iancu de Alba), respectiv Bihor – Alba (Vârfurile – Ștei – Nucet – Vârtop/Arieșeni – comuna Avram Iancu de Alba). Ținând cont că din comuna Avram Iancu (județul Alba) partea de drum forestier este semnificativ mai scurtă, recomandăm utilizarea acestor variante în cazul urcării cu autoturisme care nu sunt de teren.
  • Pentru cei care doresc să campeze pe Muntele Găina, recomandăm utilizarea unor echipamente specifice drumețiilor montane în condițiile unor temperaturi scăzute, sub 10 grade Celsius pe timp de noapte. 
  • În cadrul ceremoniei solemne care va avea lor duminică, 17 iulie, începând cu ora 10:00, la Monumentul lui Avram Iancu va fi depusă o coroană de flori din partea Instituției Prefectului – Județul Arad și a structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne.  

Inspectoratul de Poliție Județean Arad

Ținând cont că drumul forestier de acces spre vârful Găina este impracticabil, poliștii vor permite accesul pe acesta doar autoturismelor de teren. Începând de duminică, 17 iulie, ora 1200, nu se va mai permite urcarea niciunei categorii de autovechicule pentru a nu se crea ambuteiaje în contextul numărului mare de autovehicule care se vor afla în coborâre. Recomandăm a se evita circulația pe timpul nopții, pe drumul forestier, iar circulația pe timpul zilei să se desfășoare cu mare atenție și viteză adecvată condițiilor de drum. De asemenea atenționăm conducătorii auto să nu se urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, urmând să fie organizate filtre în zona drumului public ce tranzitează comuna Hălmăgel. 

Inspectoratul de Poliție Județean Arad urează tuturor arădenilor un sfârșit de săptămână liniștit, fără evenimente. 

Inspectoratul de Jandarmi Arad

În perioada 16 – 17 iulie, 2022, în contextul sărbătorii tradiționale ,,Târgul de fete de pe Muntele Găina” , care va avea loc pe platoul de pe Vârful Găina, Jandarmeria Arad va asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe traseele de afluire / defluire a participanților din județul Arad către / dinspre Vârful Muntelui Găina, împreună cu I.P.J. Arad. Va acorda sprijin operativ la solicitare, colegilor de la alte structuri M.A.I. din județele participante. Jandarmeria Arad va participa împreună cu structurile M.A.I din județele Alba, Bihor, și Hunedoara la depunerea de coroane la monumentul lui Avram Iancu. Participanților la aceste manifestări le solicităm să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine, să respecte indicațiile organizatorilor, dacă sunt însoțiți de copii să îi supravegheze cu atenție, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să apeleze cu încredere numărul unic de urgență 112 sau să solicite sprijinul jandarmilor sau polițiștilor aflați în apropiere.

Jandarmeria Arad vă urează un sfârșit de săptămână liniștit fără evenimente neplăcute!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad

În contextul sărbătorii tradiționale „Târgul de fete de pe Muntele Găina”, care va avea loc în perioada 16-17 iulie 2022, pe platoul de pe vârful Găina, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al județului Arad, prin Detașamentul de pompieri Sebiș-Garda 2-Gurahont, este pregătit pentru a acționa în cel mai scurt timp pentru asigurarea intervenţiilor în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

În plan operațional, zilnic, 130 de pompieri încadrează  mijloace tehnice care sunt pregătite să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, precum și 16 autospeciale pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, recomandăm participanţilor să aibă o conduită potrivită, să aibă grijă de siguranţa lor şi a celorlalţi, iar în cazul în care situaţia o va impune, să urmeze cu stricteţe recomandările organizatorilor pentru a asigura evacuarea din zona de risc.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad vă dorește un sfârșit de săptămână liniștit fără evenimente neplăcute.

Facebook Comments