Și în Ungaria scăderea nivelului Dunării a determinat autoritățile să ia măsuri. Centrala nucleară de la Paks a redus la jumătate puterea reactorului 2, a anunțat în această dimineaţă operatorul maghiar. Luni, şi producția reactorului 1 a fost micşorată, iar ieri a fost oprit reactorul 3.
Centrala exploatează patru reactoare de fabricație rusă, cu o capacitate totală de 2 gigawați ora.
Şi tot din cauza nivelului scăzut al apelor Dunării, singura centrală nucleară din Bulgaria, Kozlodui, ar putea să-și oprească temporar cele două unități operaționale, fiecare de 1000 de megawați oră, scrie tvrinfo.ro.
Reactorul unei centrale nucleare din Ungaria, oprit din cauza scăderii nivelului Dunării