Reacţia SUA, după ce Ucraina a depus cererea de aderare la NATO

by Florian Popa

Statele Unite consideră că procesul de aderare a Ucrainei la NATO „ar trebui reluat la un alt moment”, a declarat vineri consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, conform antena3.ro.
„Statele Unite au fost clare timp de decenii că susţin o politică a uşilor deschise pentru NATO”, a declarat consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, reporterilor în cadrul unui briefing de presă la Casa Albă.
„Orice decizie privind aderarea la NATO este între cei 30 de aliaţi şi ţările care aspiră să adere”, a mai spus Sullivan.
„În acest moment, opinia noastră este că cel mai bun mod în care putem sprijini Ucraina este prin sprijin practic, pe teren, în Ucraina şi că procesul de la Bruxelles ar trebui reluat la un alt moment”, a continuat el.
Anterior, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că statele membre ale alianţei susţin „dreptul Ucrainei de a-şi alege propria cale”, dar a avertizat că orice decizie privind aderarea trebuie să fie luată de toţi cei 30 de membri ai alianţei.

Facebook Comments