Razie pe strada Mărului. Au fost ridicate 860 de kilograme de fier vechi și o mașină aflată sub sechestru

by Cristian Dobre

Polițiștii municipiului, împreună cu cei din Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, ieri, o acțiune de amploare pe strada Mărului și zonele limitrofe din cartierul Alfa, pentru verificarea respectării legislației privind comerțul cu fier vechi, identificarea persoanelor care nu respectă normele de conviețuire socială și impunerea unui climat de siguranță publică.

În urma activităților desfășurate au fost legitimate 185 de persoane și controlate 69 de autovehicule, fiind aplicate 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 27.000 de lei, dintre care : 4 conform Legii 12/1990 (privind unele fapte de comerț), 23 conform O.U.G. 1995/2002 (privind circulația pe drumurile publice) și 2 conform Legii 55/2020 (privind protejarea populației împotriva infecției cu noul coronavirus).

Au fost ridicate în vederea confiscării 860 de kilograme de fier vechi de la un centru de colectare de fier vechi și un autoturism aflat sub sechestru.

Aceste activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, atât în municipiu cât și în județ.

 

Facebook Comments