În noaptea de 6 spre 7 septembrie 2025, Poliția Orașului Curtici, sprijinită de mai multe structuri ale IPJ Arad, a desfășurat o amplă acțiune de verificare și control pe raza de competență, pentru menținerea ordinii și siguranței publice.
La activități au participat polițiști din Curtici, alături de cei ai Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, polițiști economici, de transporturi și de frontieră, luptători S.A.S., precum și jandarmi arădeni.
Acțiunea s-a desfășurat între orele 20:00 și 02:00 și a vizat atât prevenirea faptelor antisociale, cât și siguranța rutieră. În acest interval, au fost legitimate 151 de persoane și verificate 71 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 24.000 de lei. Totodată, 44 de persoane au fost testate pentru consum de alcool și droguri. Într-un caz, a fost identificată o posibilă infracțiune de conducere sub influența alcoolului, șoferul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. În urma rezultatelor medico-legale, vor fi dispuse măsurile legale.
De asemenea, două persoane au fost conduse la sediul poliției pentru clarificarea unor situații, acestea fiind amprentate.
Astfel de acțiuni au ca obiectiv menținerea unui climat de siguranță pentru cetățeni, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și creșterea siguranței în trafic, atât la nivelul municipiului, cât și la nivelul județului Arad.
Reprezentanții IPJ Arad transmit mulțumiri tuturor cetățenilor care aleg să respecte legea, normele de circulație și regulile de conviețuire socială.