Polițiștii orașului Sebiș, împreună cu cei ai Secției 9 Rurală Sebiș și Secției 10 Rurală Gurahonț, au desfășurat o acțiune de control în după-amiaza zilei de 7 februarie 2026. Verificările au avut loc pe DN 79A, DJ 793 și pe raza comunei Buteni, scopul principal fiind reducerea riscului rutier.
În cele două ore de acțiune au fost legitimate 128 de persoane și verificate 109 vehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, dintre care 3 pentru tulburarea ordinii publice, restul pentru abateri de la legislația rutieră. Nu mai puțin de 18 șoferi au fost sancționați pentru depășirea vitezei legale. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la aproximativ 19.500 de lei.
Totodată, polițiștii au reținut două permise de conducere și au întocmit un dosar penal pentru infracțiuni la regimul silvic.
În acest context, polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au identificat un bărbat de 50 de ani, din județul Hunedoara, care, în perioada 5–7 februarie, ar fi tăiat fără drept și sustras 16 arbori de salcâm dintr-o pădure situată pe raza localității Hălmăgel. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
Razie de două ore la Sebiș. Zeci de amenzi, permise reținute și un dosar penal pentru tăieri ilegale