Razie a polițiștilor în Pâncota și Sântana. Au fost verificate sute de persoane și autovehicule

by Andreea Radu

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Serviciul de Ordine Publică au organizat o razie in scopul menținerii unui climat de ordine si siguranță publică, respectării prevederilor legale în domeniul sistemelor de securitate si pentru reducerea riscului rutier, pe raza de competență a orașelor Pâncota și Sântana.
La activități, au participat polițiștii Serviciului de Ordine Publică, cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Serviciului Arme, Explozivi și Subsanțe Periculoase, și cei ai Serviciului rutier, cu sprijinul luptătorilor Servicului pentru Acțiuni Speciale.
În cadrul activităților, au fost legitimate 383 de persoane și verificate 314 autovehicule și 28 de societăți comerciale, fiind aplicate 174 de sancțiuni contravenționale, în valoare toatală de 91.095 de lei, după cum urmează: 5 sancțiuni contravenționale conform H.G. 301-2012, privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor; 10 sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială; 139 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației vehiculelor pe drumurile publice, fiind reținute 2 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
Au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier, o infracțiune la legea privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor și o infracțiune la O.U.G 195/2005, privind protecția mediului.
Aceste acțiuni au caracter continuu și se desfășoară periodic, atât în municipiu cât și în județ.

Facebook Comments