Ratările şi Bîrsan au lăsat-o pe UTA cu mâna goală, pe „Ilie Oană”!

by Sorin Haut

Sezonul regulat al Ligii 1 la fotbal a ajuns la penultima etapă, a 29-a, una ce a găsit-o pe UTA în deplasare, la Ploiești, pe arena „Ilie Oană”. Arădenii au dat piept cu Chindia Târgoviște, într-un duel ce se va repeta și în play-out. Sub privirile lui Florin Bratu, selecționerul naționalei de tineret, Ionuţ Badea a început meciul cu golgheterul Miculescu în atac, iar Săndoi i-a titularizat pe ambii foşti utişti, Rrumbullaku şi Passaglia. Chindia a avut mai multe absenţe, Daniel Popa a plecat în Coreea de Sud, iar fundaşii Dinu şi Baxevanos, plus un alt vârf, Cherchez, au lipsit şi ei. Surprinzător, Săndoi l-a lăsat pe Daniel Florea rezervă, acesta revenind după suspendare, preferându-l în primul “11” pe Chunchukov, tot pe bancă începând partida şi francezul Sila. Aşa cum anticipam, jocul a fost destul de închis în special în prima parte, când cele două echipe s-au anulat reciproc, ştiute fiind organizarările defensive ale ambelor. Ritmul a fost scăzut, iar ninsoarea uşoară a influenţat şi ea jocul, oricum modest pe faza de atac. UTA a fost superioară la posesie, dar nu şi-a creat ocazii mari, doar două şuturi expediate de Shlyakov şi Otele aducând ceva pericol la poarta adversă. Chindia a închis culoarele bine şi s-a dovedit puţin mai periculoasă, Căpuşă şi Passaglia punându-l la grea încercare pe Iacob, aflat însă la post. Chunchukov şi-a încercat şi el norocul de la 30 de metri, cu un şut ce a trecut puţin pe lângă vinclu. Nemulţumit de joc, Săndoi a făcut o dublă mutare la pauză, când i-a introdus în teren pe Celea şi Jipa. Totuşi, UTA a fost cea care şi-a creat prima ocazie mare de a marca, Miculescu ratând incredibil în minutul 55, din doar şase metri, după o centrare de pe stânga a lui Otele şi un reflex excelent a lui Căbuz.

Utiştii au ratat, Bîrsan a inventat: Chindia a câştigat dintr-un penalty scandalos!

Peste un minut, Cardoso a reluat şi el periculos din careu, dar Iacob l-a blocat in extremis. Tot arădenii au fost aproape de gol în minutul 72, când Otele – liber la 5 metri, a şutat peste poartă după o centrare foarte bună a lui Cardoso. Deşi l-a aruncat în luptă în ultimele 25 de minute şi pe Florea, Chindia nu a găsit drumul spre poarta adversă, unde Iacob a avut prea puţin de lucru, având emoţii doar la o minge expediată cu capul din careu de celălalt Iacob, al gazdelor. Şi la fel ca în meciul tur, de la Arad, UTA a fost cu ocaziile mari, iar Chindia cu victoria! Era minutul 85, atunci când nou intratul Sila a scăpat pe dreapta, a centrat în careu pentru Florea, care a căzut teatral de lângă Erico, centralul Bîrsan inventând un penalty! A executat în minutul 87 tot Florea, Iacob a respins în faţă, dar atacantul gazdelor a fost atent şi nu a mai greşit a doua oară, cu toată opoziţia fundaşilor arădeni. UTA s-a aruncat în atac pe final, iar Căbuz a mai salvat încă o dată incredibil de sub bară, la şutul lui Cardoso din doar opt metri, din minutul 90! S-au dat doar două minute de prelungiri, asta şi pentru că Badea nu a făcut nici o schimbare până la gol, în minutul 87, când a intrat masivul Ongaro, mult prea târziu. Nu a mai fost timp nici măcar pentru un punct, deşi UTA merita să plece neînvinsă de pe “Ilie Oană”, scor final 1-0! Dar aşa cum s-a întâmplat de multe ori în acest sezon, le pierde incredibil pe toate trei, astăzi şi pe mâna lui Bîrsan, arbitru cu care arădenii nu au câştigat încă în Liga 1.

Ionuţ Badea, la prima înfrângere cu UTA: antrenorul arădenilor a uitat de schimbări!

Cu obiectivul declarat de a se salva de la retrogradare, Chindia obţine o victorie preţioasă şi face 32 de puncte, cu care ar putea scăpa de locul de baraj după această rundă, în vreme ce UTA rămâne la cota 37 şi cade pe locul 9, complicându-şi şi mai mult viaţa în perspectiva play-out-ului. Gruparea din Cetatea Chindiei se dovedeşte a fi o “bestia nera” în actuala stagiune, tot târgoviştenii deschizând în toamna anului trecut şi acea serie neagră de zece meciuri la rând fără victorie pentru “roş-albi”, ce avea să îi fie fatală lui Laszlo Balint. UTA ar trebui să îşi propună locul 7 şi implicit baraje de Conference League, dar acum pare mai aproape de zona periculoasă a clasamentului, dezamăgind încă o dată după prestaţiile modeste cu Dinamo şi FCU Craiova. Badea cunoaşte prima înfrângere la cârma UTA-ei şi putem spune deja că a avut până acum un parcurs sub aşteptări ca rezultate, în contextul programului accesibil al finalului de sezon regulat. “Bătrâna Doamnă” încheie prima fază a sezonului acasă, cu CS Mioveni, meci programat sâmbătă, de la ora 15, după care mai urmează alte nouă meciuri, în play-out. (foto: Sport Pictures, Ciprian Petcuţ)

Formații:

Chindia: Căbuz – Căpușă (46 Celea), Pițian, P.Iacob, Rrumbullaku – Butean (65 Florea), M.Dulca, Passaglia, Popadiuc – Atanase (46 Jipa) – Chunchukov (83 Sila). Antrenor: Emil Săndoi

UTA: Fl.Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Shlyakov – Batha, Vorobjovas (87 Ongaro) – Cardoso, Ubbink, Otele – Miculescu. Antrenor: Ionuț Badea

Arbitri: Marcel Bîrsan – Andrei Constantinescu (ambii din București), Ferencz Tunyogi (Zalău). Observator FRF: Adrian Vidan (București).

 

Facebook Comments