Rata şomajului înregistrată în luna martie a fost de 3,8%

by Cristian Dobre

Rata şomajului înregistrată în luna martie a fost de 3,8%, valoare similară cu cea din luna anterioară, iar numărul persoanelor fără un loc de muncă a scăzut la 350.000, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii, numărul şomerilor cu vârste între 15 şi 74 ani, estimat pentru luna martie a anului 2019, a fost de 345.000 de persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (350.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună din 2018, când s-a situat la 388.000 de persoane.

Pe sexe, rata şomajului în cazul bărbaţilor a depăşit-o cu 0,6 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 4% la persoanele de sex masculin, şi 3,4% în cazul celor de sex feminin.

De asemenea, pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 2,9% pentru luna martie a acestui an. În această marjă, 3,2% se înregistra în cazul bărbaţilor şi 2,4% în cel al femeilor.

Datele INS relevă, totodată, că numărul şomerilor din categoria de vârstă 25-74 ani reprezenta, în perioada de referinţă, 71% din totalul şomerilor estimat pentru luna martie 2019.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments