Rapidul o bate pe Petrolul și revine pe podium, chiar înainte de meciul cu UTA

by Sorin Haut

Rapid a învins-o aseară pe Petrolul Ploiești, scor 3-1, în etapa a 20-a din Superliga și încheie seria fără victorie chiar înainte de deplasarea de duminică, de la Arad. Eroul giuleștenilor a fost croatul Marko Dugandzic, care a marcat în minutele 9 (din penalty) și 72, Pănoiu marcând și el în cel de-al patrulea minut de prelungire. Gicu Grozav a egalat la un moment dat pentru ploieșteni, în minutul 60. Ambele formații au ratat câte un penalty, prin Ioniță II (min. 36), respectiv Țicu (min. 40). Cu acest succes, Rapid urcă pe locul 3 în clasamentul Superligii, cu 37 de puncte și play-off-ul e tot mai aproape.

Adi Mutu a jucat cu: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, P. Iacob, J. Morais – Kait, Crepulja (67 Crepulja), Emmers – A. Sefer (83 Pănoiu), Dugandzic, Al. Ioniță II (75 Ignat), Kait încasând cartonașul galben ce-l suspendă pentru meciul cu UTA, de duminică, de la ora 20:30. Tot suspendat este atacantul Vojtus, care a fost eliminat în meciul de Cupă, de la Cluj, cu Universitatea, în timp ce Luckassen și Papeau sunt accidentați de mai mult timp. (foto: FC Rapid 1923, facebook)

Clasamentul la zi în Superligă arată astfel:

 

Facebook Comments