Ramona Lile, confirmată rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad pentru un mandat de 5 ani

Ramona Lile, confirmată rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad pentru un mandat de 5 ani
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat emiterea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3444 din 13 martie 2026, privind punerea în executare a Deciziei civile nr. 636/09.02.2026, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 168/59/2024.
Potrivit ordinului ministerial, conf. univ. dr. Ramona Lile este confirmată în funcția de rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad pentru un mandat de cinci ani.
În același document se precizează și încetarea mandatului anterior. Astfel, conform ordinului emis de Ministerul Educației și Cercetării, „se constată încetarea de drept a mandatului de rector al domnului conf. univ. dr. Teodor Florin Cilan, confirmat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4304/22.04.2024”.
Decizia vine în urma hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stat la baza emiterii ordinului ministerial prin care se pune în aplicare soluția instanței.
Anunțul a fost transmis de Biroul de presă al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.