Raluka vrea să-și mute concertele în online
Muzica n-a fost în carantină nici măcar în perioada de izolare. Mai exact, artiștii din toată lumea au continuat să susțină concerte pentru publicul lor, în spațiul virtual, fapt care le-a dat idei și artiștilor autohtoni. Printre primii care au îmbrățișat această idee este și Raluka.
Printre artiștii care au o mare încredere că se pot dezvolta în spațiul virtual se numără și Raluka. Artista ne-a mărturist că, în toată această perioadă, s-a gândit în ce direcție să o ia pe plan muzical și care sunt canalele cu potențial, atât în ceea ce privește organizarea unui concert ca la carte, cât și din punct de vedere financiar.
Ne-am îndreptat destul de mult către zona de online. Cumva începem să ne gândim că ar trebui să monetizăm toată treaba asta și tot contentul ăsta pe care noi îl facem în fiecare zi. Trebuie doar să obișnuim omul cu faptul că, la un moment dat, va trebui să și plătească pentru acest gen de conținut.